Contractul de privatizare a transportatorului de gaze Vestmoldtransgaz a fost semnat la Chişinău, Transgaz fiind noul proprietar

Contractul de privatizare a transportatorului de gaze Vestmoldtransgaz din Republica Moldova a fost semnat miercuri la Chişinău. Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz a anunţat încă din februarie că Agenţia Proprietăţii Publice din subordinea Ministerului Economiei şi Infrastructurii din Republica Moldova a făcut publică adjudecarea de către Eurotransgaz din Chişinău a concursului investiţional de privatizare a companiei de stat moldovene Vestmoldtransgaz, drept complex patrimonial unic, potrivit News.ro.
Economica.net - mie, 28 mart. 2018, 16:19
Contractul de privatizare a transportatorului de gaze Vestmoldtransgaz a fost semnat la Chişinău, Transgaz fiind noul proprietar

Transgaz este prima companie de stat româneasă care se extinde în regiune, anunță News.ro.

Pe 28 decembrie 2017, Eurotransgaz SRL, societate înfiinţată la Chişinău având ca asociat unic Transgaz, a depus o ofertă angajantă pentru achiziţia integrală a Vestmoldtransgaz.

Contractul de privatizare a companiei Vestmoldtransgaz a fost semnat miercuri, la Chişinău, în prezenţa ministrului român al Economiei, Dănuţ Andruşcă, şi a omologului său din Republica Moldova, Chiril Gaburici.

Părţile semnatare ale contractului sunt: Agenţia Proprietăţii Publice din Republica Moldova, prin directorul adjunct Doina Cebortărean, Ministerul Economiei şi Infrastructurii din Republica Moldova prin ministrul Chiril Gaburici şi Eurotransgaz, care are acţionar unic pe Transgaz, prin administratorii Tudor Duţu şi Cristian Rusu.

În contextul vizitei sale în Republica Moldova, ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, a avut şi o întrevedere cu prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip.

Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, a declarat că în ceea ce priveşte relaţia cu Republica Moldova, România face politica faptelor, nu a vorbelor, iar semnarea contractului de privatizare este o dovadă în acest sens şi este un prim pas în înfăptuirea Unirii.

„Este mai mult decât o privatizare. Este mai mult decât o conductă. Este mai mult decât o investiţie. Este mai mult decât o mişcare strategică din partea României sau a Republicii Moldova. Este vorba despre înfrăţire şi despre unirea românilor cu români. Acum, printr-un contract, mâine, printr-un gazoduct, poimâine prin alte măsuri şi acţiuni la fel de concrete şi la fel de ferme. România adoptă politica faptelor în relaţie cu Republica Moldova. Aceasta este aşteptarea pe care o au de la noi atât cetăţenii români, cât şi cei din Republica Moldova”, a declarat, la momentul semnării Ministrul Dănuţ Andruşcă.

Acesta s-a pronunţat ferm în ceea ce priveşte consolidarea parteneriatului în domeniul economic dintre România şi Republica Moldova.

În ceea ce priveşte caracterul economic al semnării contractului, ministrul Economiei a arătat faptul că, din acest moment, despre Transgaz se poate vorbi ca despre un jucător regional în domeniul energiei.

„Transgaz confirmă locul şi rolul său în portofoliul Ministerului Economiei. Compania este, de astăzi, un jucător economic regional. Investiţia va crea locuri de muncă, valoare adăugată şi va spori securitatea energetică a ambelor ţări. Este o constribuţie concretă, angajantă pe termen lung, în direcţia diversificării rutelor şi a surselor de aprovizionare cu gaz a Republicii Moldova”, a mai afirmat ministrul Andruşcă.

La rândul său, directorul general al Transgaz, Ion Sterian, a subliniat că acest proiect este menit să crească nivelul şi valoarea interconectării dintre cele două ţări în privinţa infrastructurii de transport gaze naturale.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...