Contre CFR – Metrorex: viitoarea gară de la Aeroportul Otopeni va afecta viitoarea staţie de metrou – surse

Gara pe care CFR vrea să o amplaseze la Aeroportul Otopeni va afecta structura de rezistenţă şi urbanistica viitoarei staţii de metrou, au spus surse apropiate situaţiei pentru ECONOMICA.NET. Mai mult, Metrorex le-a pus condiţie celor de la CFR SA să termine lucrările unde se suprapun cele două staţii până în iunie 2020, când ar putea începe lucrările la metrou.
Anemona Andone - mar, 12 feb. 2019, 19:40
Contre CFR – Metrorex: viitoarea gară de la Aeroportul Otopeni va afecta viitoarea staţie de metrou – surse

Proiectul CFR SA pentru realizarea legăturii feroviare directe între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni a stârnit nemulţumirea unor specialişti de la metrou, care afirmă că viitoarea gară se suprapune peste viitoarea staţie de metrou.

„Staţia CFR va afecta grav structura de rezistenţă, dar şi urbanistica viitoarei staţii de metrou”, au spus sursele noastre.

Potrivit lor, staţia cu aspect „industrial” a CFR o va acoperi pe cea de metrou, concepută ca o lucrare de artă de către asocierea de proiectanţi nipono – română (foto sus).

Contactaţi de către ECONOMICA.NET pe acest subiect, reprezentanţii CFR SA au spus că vor răspunde în termenul legal prevăzut de legea 544/2011.

Între timp, pe forumul Asociaţiei Pro Infrastructură a fost publicat avizul condiţionat dat de Metrorex pentru proiectul CFR SA. Din document rezultă clar că va exista o suprapunere între staţiile celor două instituţii din subordinea Ministerului Transporturilor.

În aviz, Metrorex cere CFR SA să –şi proiecteze staţia în zona de suprapunere cu cea de metrou în baza analizei consultanţilor Padeco – Tokio Oriental Consultants – Metroul SA, proiectanţi ai Magistralei 6 de metrou 1 Mai – Aeroportul Otopeni.

„Predarea lucrărilor realizate, aferente staţiei de metrou, se va face până la sfârşitul lunii iunie 2020, dată preconizată pentru începerea lucrărilor la infrastructura de metrou de către Metrorex”, se arată în avizul Metrorex, emis la finele lunii octombrie 2018 (foto jos).

CFR SA a publicat marţi anunţul licitaţiei pentru realizarea racordului de cale ferată la Terminalul T1 al Aeroportului Otopeni. Valoarea contractului este estimată la 420 de milioane de lei. Durata de proiectare şi execuţie a lucrărilor pentru calea ferată care ar urma să treacă peste DN1 este de 14 luni. Astfel, chiar dacă constructorul desemnat de CFR SA până pe 15 iulie nu va fi contestat şi se va apuca imediat de lucrări în această vară, acesta nu va avea suficient timp să le finalizeze înainte de meciurile din Campionatul European de Fotbal pe care Capitala le va găzdui în vara anului viitor.

Magistrala 6 de metrou 1 Mai – Aeroportul Otopeni este cel mai matur proiect al Metrorex, cu Acord de Mediu emis şi exproprieri declanşate. De asemenea, Comisia Europeană a aprobat finanţarea construcţiei acestuia deocamdată doar pe tronsonul 1 Mai – Tokyo (Băneasa). Proiectul estimat la 1,3 miliarde de euro al Metrorex încă nu a fost scos la licitaţie pentru construcţie.

Te-ar mai putea interesa și
Atac rus cu drone în Ucraina în proximitatea graniței române. Mesaj RO-Alert  în nordul județului Tulcea
Atac rus cu drone în Ucraina în proximitatea graniței române. Mesaj RO-Alert în nordul județului Tulcea
MApN anunță că în noaptea de miercuri spre joi forțele ruse au lansat un nou atac cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, în zona localității......
Anunț de ultimă oră pentru toți șoferii! Firma care vinde cel mai ieftin RCA, interzisă în România. Ce trebuie să facă zecile de mii de șoferi cu RCA la Dallbogg și cei păgubiți de aceștia
Anunț de ultimă oră pentru toți șoferii! Firma care vinde cel mai ieftin RCA, interzisă în România. Ce trebuie să ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară din Bulgaria (FSC) va interzice Dallbogg Life and Health, societate de asigurări ...
Inflaţia a crescut la 5,45% în luna mai
Inflaţia a crescut la 5,45% în luna mai
Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile ...
Boris Pistorius, ministrul german al Apărării, discută la Kiev despre sprijinul militar acordat Ucrainei
Boris Pistorius, ministrul german al Apărării, discută la Kiev despre sprijinul militar acordat Ucrainei
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a sosit la Kiev pentru a discuta despre sprijinul militar acordat Ucrainei ...