Prin acelaşi proiect de OUG se va reglementa stabilirea, începând cu trimestrul al doilea al acestui an, a unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate prin care să se asigure tranziţia spre o situaţie similară celei anterioare contextului pandemic, scrie Agerpres.
„Prin aceste măsuri se urmăreşte deopotrivă asigurarea unei sustenabilităţi financiare a furnizării serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale, pentru justificarea cheltuielilor şi pentru realizarea unui control al costurilor în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, preîntâmpinându-se apariţia unor disfuncţionalităţi majore în asigurarea accesului bolnavilor la serviciile medicale preventive şi curative”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
În şedinţa Executivului urmează să fie aprobat şi un proiect de lege pentru ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind coproducţia cinematografică (revizuită), deschisă spre semnare la Rotterdam la data de 30 ianuarie 2017 şi semnată de România la Strasbourg, la 19 ianuarie 2021.
Un alt proiect de lege supus aprobării în Guvern vizează stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie în scopul prevenirii şi combaterii sărăciei energetice. Potrivit prevederilor proiectului de lege, măsurile de protecţie socială pot fi financiare şi non-financiare şi se finanţează din bugetul de stat, din bugetele locale sau din fonduri europene.
Pe agenda şedinţei Executivului figurează şi o serie de proiecte de hotărâri privind eliberări/numiri de prefecţi şi/sau subprefecţi.
Totodată, în aceeaşi reuniune, urmează să fie decisă, printr-un memorandum, aprobarea raportului negocierii Contractului de finanţare (COVID-19 – Spitalul Regional de Urgenţă Iaşi) dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 250 milioane euro.
În şedinţa de joi, Guvernul ar urma să adopte şi o hotărâre referitoare la noi restricţii privind combaterea pandemiei de COVID-19, după ce, în prealabil, CNSU va adopta o serie de propuneri în acest sens.
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, miercuri, că şedinţa Comitetului municipal pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) va fi convocată după cea a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU).
„Noi aşteptăm în cursul zilei de mâine (joi – n.r.) să se ia decizii la nivel guvernamental, prin hotărâre de Guvern şi la nivel de CNSU, nişte decizii pe care noi le vom implementa imediat. (…) Şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă ar trebui să fie mâine şi, imediat după aceea, dacă noi trebuie să implementăm măsurile, vom face imediat după şedinţa aceea o şedinţă de CMBSU”, a spus Stoica.