Controale la toate supermarketurile. Două lanţuri de magazine au fost amendate pentru practici comerciale incorecte
‘ANPC verifică dacă consumatorii sunt informaţi corect, complet şi precis, dar monitorizarea preţurilor o face Consiliul Concurenţei. Am primit 150 de reclamaţii la ANPC din partea consumatorilor, care sesizează creşteri de preţuri. Am verificat şi două supermarketuri, în jur de 216 puncte de lucru şi am găsit câteva deficienţe pe preţ ‘discount garantat, mai ieftin’, care induce în eroare consumatorul, fără să afişeze şi preţul de bază. Am descoperit un preţ la raft şi un alt preţ, evident mai mare, la casă. Am dat amenzi pentru practici comerciale – 855.000 de lei – şi am oprit de comercializare produse de 1,1 milioane lei până la remedierea deficienţelor. Continuăm şi cu ceilalţi retaileri. Amenzile pentru practici comerciale incorecte sunt de la 5.000 la 100.000 de lei’, a declarat marţi preşedintele ANPC, Marius Dunca.
Acesta a subliniat că instituţia verifică doar promoţiile din magazine conform prevederilor legate de protecţia consumatorilor în timp ce preţurile nu intră în atribuţiile ANPC, însă sesizările care nu sunt de competenţa Autorităţii au fost transmise instituţiilor competente, scrie Agerpres.
‘Noi verificăm promoţiile dacă respectă prevederile legale din protecţia consumatorilor, dar nu putem verifica măririle de preţ, aceea este politica de marketing a operatorului economic. Nu este de competenţa ANPC să verifice preţurile. Dau un sfat tuturor consumatorilor: suntem singurii care putem sancţiona un operator economic dacă un produs nu este conform sau considerăm că preţul este ridicat sau nejustificat, atunci să nu îl achiziţionăm şi să mergem mai departe. Suntem singurii care putem sancţiona un operator economic’, a mai spus Dunca.
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, i-a invitat marţi la discuţii pe producători, procesatori şi pe reprezentanţii marilor reţele comerciale din România, pentru a analiza evoluţia preţurilor produselor alimentare în perspectiva reducerii TVA la 9% de la 1 iunie.