Controalele antifraudă de 1 Mai au determinat fiscalizarea a peste 17 milioane de lei în 16 cluburi de pe litoral
Conform comunicatului, inspectorii antifraudă fiscală au distribuit materiale informative cu privire la principalele obligaţii fiscale ale contribuabililor şi sancţiunile pe care le riscă prin încălcarea prevederilor specifice. În plus, inspectorii au monitorizat activitatea comercială a operatorilor economici, în vederea evaluării riscului fiscal şi fiscalizării sumelor obţinute. Efectul imediat al acestei abordări preventive a fost creşterea gradului de fiscalizare al încasărilor, astfel că în cele 16 cluburi monitorizate sumele fiscalizate au totalizat 17,4 milioane lei (trei cluburi din staţiunea Mamaia au emis bonuri fiscale pentru sume totale de peste 14,3 milioane de lei).
De asemenea, inspectorii antifraudă au verificat 179 de contribuabili şi au fost identificate contravenţii pentru care au fost aplicate 92 de sancţiuni în cuantum total de 252.169 lei, constând în amenzi în valoare de 223.500 lei şi confiscări de sume nejustificate şi bunuri fără provenienţă legală în valoare de 28.669 lei. În aceeaşi perioadă a anului anterior, inspectorii antifraudă au verificat 256 de firme, au constatat abateri contravenţionale pentru care au aplicat amenzi în cuantum total de 1.196.400 lei şi au dispus confiscarea de sume nejustificate şi bunuri fără provenienţă legală în valoare de 70.196 lei.
‘Inspectorii antifraudă au efectuat verificările specifice manifestând politeţe, respect şi disponibilitate faţă de eventualele problemele pe care le-ar putea avea reprezentanţii firmelor controlate. Direcţia Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF consideră contribuabilul un partener egal cu drepturi şi obligaţii clar stabilite prin lege, mai mult decât un simplu plătitor de taxe şi impozite’, se mai spune în comunicat.