Control al poliţiei vizând taximetriştii: amenzi în valoare de aproape 30.000 de lei. Un șofer era sub influența băuturilor alcoolice
„În seara de 19/20.01.2019, poliţiştii Brigăzii Rutiere au organizat o acţiune pentru verificarea legalităţii efectuării transportului public de persoane în regim taxi şi a transportului în regim de închiriere cu şofer prin intermediul aplicaţiilor electronice. Astfel, s-a urmărit eliminarea activităţilor ilicite în domeniul taximetriei/transportului în regim de închiriere, verificarea deţinerii documentelor de transport de persoane în regim taxi/închiriere, verificarea stării tehnice, reducerea numărului de accidente rutiere şi impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane. Au fost verificate peste 90 de autoturisme şi au fost aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 29.750 de lei, pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de transport public de persoane în regim de taxi/închiriere”, anunţă Poliţia.
Totodată, au fost identificaţi 4 conducători de autoturisme care făceau transport public de persoane în regim de închiriere prin intermediul aplicaţiei Uber fără a deţine copie conformă valabilă şi 3 conducători auto taxi fără autorizaţie taxi, în aceste situaţii dispunându-se măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.
Printre cazurile semnalate de poliţişti se află cel al unui şofer în vârstă de 47 de ani care nu deţinea copie conformă valabilă, dispunându-se măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului şi plăcuţelor de înmatriculare, al unuia în vârstă de 22 de ani care a care nu deţinea copie conforma valabilă şi certificat de atestare a pregatirii profesionale dispunându-se măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a autoturismului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului şi plăcuţelor de înmatriculare.
De asemenea, a fost depistat un conducator auto in vârsta de 43 ani care a efectuat transport public de persoane in regim de taxi, fara a deţine autorizatie taxi valabilă, pentru care s-a dispus măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioada de 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.
Totodată, la data de 20.01.2019, a fost depistat un conducator auto, in vârsta de 24 ani, sub influenţa băuturilor alcoolice. A fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care s-a dispus măsura suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile, spun poliţiştii.