Control ANPC în Promenada Mall. 11 comercianți au fost închiși temporar

46 de operatori economici din cadrul centrului comercial Promenada Mall din București au fost controlați de inspectorii ANPC. În urma neregulilor constatate, s-au dat amenzi în valoare de peste 200.000 lei, patru avertismente, iar activitatea a 11 comercianți a fost oprită temporar până la remedierea problemelor.
Ion Dobreanu - mar, 21 iun. 2022, 08:58
Control ANPC în Promenada Mall. 11 comercianți au fost închiși temporar

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a întreprins, pe 20 iunie 2022, o acțiune de verificare a modului în care sunt respectate drepturile consumatorilor și, implicit drepturile acestora, de către operatorii economici din centrul commercial Promenada, situat în sectorul 1 al Capitalei, potrivit unui comunicat al instituției.

Echipele de control ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov au verificat comercianți de produse alimentare, nealimentare și prestatori de servicii care activează în mall-ul bucureștean. Au fost controlați 46 de operatori economici și, în urma neregulilor constatate de comisarii CRPC București-Ilfov, aceștia au aplicat, până în acest moment, amenzi contravenționale în valoare de peste 200.000 lei, 4 avertismente și au dispus măsura complementară a opririi temporare a prestării de servicii pentru 11 comercianți.

Dintre abaterile de la legislația specifică protecției consumatorilor, menționăm:

  • Comercializarea unor produse alimentare cu data limita de consum depașită
  • Utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător (cu lichide scurse și resturi alimentare, cu urme de rugină, vopsea exfoliată și chederele depreciate, rupte)
  • Utilizarea unor materii prime fără etichete cu elemente de identificare și caracterizare, astfel încât sa se poată stabili conformitatea acestora, precum și fără data limita de consum
  • Depozitarea produselor alimentare direct pe pavement
  • Utilizarea în bucătărie a unor ustensile deteriorare, veselă cu grad ridicat de uzură
  • Lipsa informării, în lista meniu, asupra riscurilor previzibile reprezentate de ingredientele cu potențial alergen
  • Lipsa informării consumatorilor cu privire la produsele ce provin din produse congelate
  • Nerespectarea regimului de temperatură reglementat în lege pentru păstrarea produselor alimentare
  • Comercializarea unor produse nealimentare cu deficiențe de etichetare (fără traducerea etichetelor în limba română și fără a avea înscrisă denumirea și adresa importatorului/producătorului) și fără a avea certificate de garanție, acolo unde este cazul
  • Echipamente de joacă rupte/deteriorate, cee ace prezintă pericol de accidentare
  • Inadvertențe între prețul de la raft al produselor/serviciilor și cel de la casa de marcat
  • Utilizarea, la un salon spa a unui mobilier deteriorat/exfoliat, paturi neigienizat/urme de uzura, prosoape rupte
  • UItilizarea unor tuburi de vopsea de păr desigilate, fără a avea menționată pe ambalaj data deschiderii si a unora expirate
  • Comercializarea unor produse posibil contrafacute care poartă numele unor branduri cunoscute
  • Utilizarea echipamentului incomplete, pentru angajați, în spațiul de lucru.

Verificările operatorilor comerciali din mall-ul Promenada sunt în curs.

Te-ar mai putea interesa și
Grevă la IAR Ghimbav
Grevă la IAR Ghimbav
Aproximativ 200 de persoane, angajaţi ai IAR Ghimbav, au protestat joi dimineaţă, în curtea societăţii, faţă de pierderea unor drepturi prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă ca urmare......
Producţia industrială a scăzut cu 2,5%, în ianuarie
Producţia industrială a scăzut cu 2,5%, în ianuarie
Producţia industrială a scăzut, în ianuarie 2025, cu 2,5% ca serie brută faţă de luna similară a anului trecut, şi ...
Europa, excedent comercial de 4,7 miliarde de euro de pe urma exportului de oțel și fier
Europa, excedent comercial de 4,7 miliarde de euro de pe urma exportului de oțel și fier
În 2024, UE a exportat fier și oțel și articole conexe în valoare de 77,8 miliarde de euro și a importat 73,1 de miliarde ...
Japonia vrea să îşi multiplice de opt ori exporturile de orez până în 2030
Japonia vrea să îşi multiplice de opt ori exporturile de orez până în 2030
Japonia îşi propune ca, până în 2030, să îşi multiplice de opt ori exporturile de orez, a declarat, joi, un oficial ...