Control la Transelectrica. Guvernul verifică legalitatea numirii membrilor Consiliului de Supraveghere și a Directoratului

Mihai Nicuţ - vin, 25 iun. 2021, 10:06

Secretariatul de stat al Guvernului (SGG) a fost în control la Transelectrica, operatorul rețelei naționale de transport al energiei electrice, potrivit unor documente consultate de noi. Sunt verificate numirile membrilor Consiliului de Supraveghere și ale directorilor companiei.

SGG a decis în data de 17 iunie să inițieze un control la Transelectrica, iar controlul ar fi avut loc ieri. Obiectul controlului este “verificarea modalității de respectare a regulilor de guvernanță corporativă în ceea ce privește declanșarea procedurii de selecție, numirea membrilor Consiliului de Supraveghere și a Directoratului companiei, contractele de mandat și actele subsecvente încheiare între membrii declarați câștigători și companie”.

Controlul urma să aibă loc pe 24 iunie, potrivit documentului consultat de noi. În termen de zece zile, se va întocmi o notă de informare cu concluziile, care va ajunge inclusiv la corpul de control al premierului.

Amintim că, în ședința Adunării Generale a Acționarilor Transelectrica din 23 iunie, vechiul Consiliu de Supraveghere (CS) a fost revocat și a fost numit un nou Consiliu, cu un mandat de doar patru luni.

Au fost revocați Adrian Goicea, care era și președinte al Consiliului de Supraveghere, Luiza Popescu, Jean-Valentin Comănescu, Oleg Burlacu, Mircea Cristian Staicu, Mihaela Popescu și Ciprian Constantin Dumitru. Toți aceștia aveau mandate până în 2024.

În noul CS au fost numiți, pe patru luni, Adina-Loredana Dogaru- Tulică, Marius Vasile Morariu, Claudiu Constantin Năstasă și Adrian Nicolae Blăjan. În plus, din noul CS mai face parte și Mihaela Popescu, singura care făcea parte și din vechiul.

Adrian Goicea, fostul președinte al CS, schimbat din funcție a spus că vechilor membri ai CS nu li s-a oferit vreo motivație a schimbării și a mai afirmat că membrii demiși au dreptul la despăgubiri pentru că au fost schimbați înainte de termen.

“Bineînțeles că noi o să ne cerem drepturile după această revocare, mă refer la drepturile care reies din contract. Poate nu ajungem în instanță, pentru că acest lucru ar însemna cheltuieli suplimentare. Contractul de mandat este făcut între noi, fiecare membru, și SGG. Sperăm ca autoritatea să își onoreze obligațiile pecuniare, așa cum este civilizat să facă, pe răspunderea celor care au luat această decizie. Probabil că s-au gândit la aceste obligații când au decis să ne schimbe”, a spus Goicea, citat de publicația Financial Intelligence.

Transelectrica este controlată de stat, prin Secretariatul General al Guvernului.

 

Te-ar mai putea interesa și
BNS: Majorarea salariului minim la 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, va avea un impact pozitiv în economie
BNS: Majorarea salariului minim la 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, va avea un impact pozitiv în economie
Creşterea salariului minim la valoarea de 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, este un pas firesc care va genera, în mod natural, şi alte creşteri salariale, contribuind la îmbunătăţirea......
Ștefan Roșeanu a demisionat din funcția de președinte ARF – Club Feroviar
Ștefan Roșeanu a demisionat din funcția de președinte ARF – Club Feroviar
Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, și-a dat demisia marți, informează Club Feroviar.
Doi candidaţi cer CCR anularea alegerilor prezidenţiale din primul tur
Doi candidaţi cer CCR anularea alegerilor prezidenţiale din primul tur
Cristian Terheş şi Sebastian Constantin Popescu, candidaţi la alegerile prezidenţiale, solicită Curţii Constituţionale ...
BNR: Inflaţia anuală va creşte la 4,9% în 2024 – Ce se va întâmpla la anul şi în 2026
BNR: Inflaţia anuală va creşte la 4,9% în 2024 – Ce se va întâmpla la anul şi în 2026
Rata anuală a inflaţiei se va mări la 4,9% în 2024, apoi se va reduce la 3,5% în 2025 şi la 3,3% în 2026, a declarat ...