Marea Neagră şi resursele energetice, principalele obiective ale lui Vladimir Putin – analiză

Economica.net
03 03. 2015
putin_vladimir_5789876543_80576100

Astfel, în timp ce în ultimul an atenţia lumii întregi s-a concentrat pe conflictul din estul Ucrainei, pe care Moscova l-a alimentat furnizând arme separatiştilor, Rusia a acţionat pentru a pune mâna pe ceva mult mai preţios decât Donbasul ucrainean cu toată industria lui învechită.

În opinia autorului articolului, anexarea peninsulei Crimeea a fost primul pas dintr-o strategie amplă, ce are ca obiectiv final un control deplin asupra resurselor energetice transportate către Europa prin coridoarele din zona bazinului Mării Negre, scrie Agerpres.

În acest timp, manevrele economice ale Rusiei în zona Mării Negre au trecut în mare măsură neobservate. Un exemplu îl constituie decizia greu de înţeles a guvernului georgian de a accepta vânzarea către compania rusă Rosneft a 49% din acţiunile terminalului petrolier al portului Poti, terminal cu importanţă strategică deţinut de un obscur om de afaceri local, David Iacobaşvili.

Această decizie ce favorizează interesele strategice ale Rusiei pare bizară în condiţiile în care guvernul de la Tbilisi condamnă oficial acţiunile Moscovei împotriva Ucrainei şi vorbeşte despre dorinţa de a integra Georgia în NATO şi UE, iar trupele ruse continuă să fie prezente în republicile separatiste Abhazia şi Osetia de Sud.

Dar afacerea cu Rosneft nu priveşte doar Georgia, ci întregul Caucaz, întrucât controlul portului Poti implică automat controlul unui întreg coridor energetic. În opinia autorului articolului, respectivul port georgian este doar un mic pas din strategia Rusiei, ce combină acţiuni care au ca obiectiv final obţinerea supremaţiei economice şi militare în bazinul Mării Negre.

O asemenea perspectivă pare să se regăsească şi într-o declaraţie a generalului Philip Breedlove (comandantul suprem al forţelor aliate în Europa – SACEUR), care a atras atenţia asupra unei ample desfăşurări de rachete sol-aer şi sol-sol în Crimeea. ‘Aceste sisteme, cele sol-aer, a căror rază de acţiune acoperă circa jumătate din Marea Neagră, şi cele sol-sol, care pot lovi aproape orice punct din bazinul Mării Negre, au făcut din Crimeea o platformă majoră de proiectare a puterii în zonă’, a indicat Breedlove săptămâna trecută.

Conform publicaţiei USNI News, în Crimeea au fost amplasate inclusiv rachete balistice tactice Iskander, iar navele de recunoaştere ale flotei ruse sunt capabile să culeagă informaţii care permit ulterior lovirea ţintelor cu un grad înalt de precizie, astfel că orice ţară din bazinul Mării Negre şi orice navă din această zonă sunt acum acum potenţiale ţinte