Conturile Mechel Târgovişte, blocate din cauza unor majorări salariale din 2007 şi 2008 neacordate

Conturile Mechel Târgovişte au fost blocate după ce 2.300 de angajaţi şi foşti angajaţi ai unităţii au obţinut în instanţă recuperarea unor majorări salariale din 2007 şi 2008, neacordate, susţine avocatul salariaţilor, însă conducerea combinatului neagă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - mie, 13 feb. 2013, 16:02
Conturile Mechel Târgovişte, blocate din cauza unor majorări salariale din 2007 şi 2008 neacordate

Avocatul salariaţilor care au câştigat procesul, Bogdan Răducanu, a declarat că nu a fost primit de conducerea Mechel Târgovişte pentru a preda notificările privind blocarea conturilor combinatului, precizând că a lăsat documentele respective pe uşa de la intrarea în unitate.

„Începem aplicarea procedurii la Mechel, s-au înfiinţat popririle la bancă, nu vă pot spune nimic despre suma poprită întrucât variază sumele pe care le-au de primit fiecare. Aşadar, conturile Mechel au fost blocate. Nu putem şti în momentul acesta care este suma totală de recuperat până nu se face un total la bancă. Ceea ce vreau să vă aduc la cunoştinţa în acest moment este că Mechel nu are la această oră bani în conturi, probabil şi-au deschis conturi la alte bănci, dar asta o să vedem după ce vom valida poprirea. Până în prezent, 2.303 persone au făcut cereri de executare silită. Deocamdată, după blocarea conturilor aşteptăm răspunsul băncii în ceea ce priveşte înfiinţarea acestei popriri şi respetiv executarea ei, după care vom valida poprirea pentru a fi siguri că orice sumă ajunge în bancă, va ajunge în mâinile salariaţilor. Nu am fost primit de către conducerea Mechel, drept pentru care vom solicita agentului de executare să procedeze la afişarea pe uşa principală a imobilului a documentelor pe care trebuie să le transmitem. Este o procedură prevăzută de codul de procedură civilă”, a declarat avocatul Bogdan Răducanu.

Potrivit acestuia, dacă unitatea nu va achita restanţele salariale se poate recurge la executarea patrimoniului societăţii şi scoaterea la licitaţie a clădirilor.

Cei 2.303 angajaţi şi foşti angajaţi ai Mechel Târgovişte au câştigat două majorări salariale de 30 şi 10 la sută pentru anii 2007 şi 2008 neacordate, în urma unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, după un proces care durează de aproape şase ani. Majorările salariale respective sunt prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă.

Mulţi dintre salariaţii care au acţionat în judecată societatea în urmă cu şase ani nu mai lucrează în prezent în combinat.

„Sunt aproximativ 2.300 de dosare şi este vorba de dreprurile legale ale salariaţilor şi mai exact majorări salariale din 2007 de 30 la sută şi din 2008 de zece la sută, conform Contractului Colectiv de Muncă pe care nici acum aceştia nu le-au primit. A fost un process început în 2007 şi iată că abia acum s-a finalizat prin aceste hotărâri definitive şi irevocabile pe care le-am obţinut. După calculele noaste suma este de aproximativ zece milioane de lei”, a declarat Nicolae Toma, fost lider sindical al combinatului, care în prezent nu mai este salariat al societăţii.

Unul dintre directorii Mechel Târgovişte susţine că unitatea a făcut anumite plăţi către angajaţi şi a infirmat că ar fi fost blocate conturile.

„Din câte ştiu este un proces în derulare şi o parte din salariaţi şi-au primit banii. Din câte ştiu eu, şi nu este domeniul meu de activitate, conturile nu sunt blocate, iar Mechel a făcut o parte din plăţi”, a declarat directorul de producţie al combinatului Mechel Târgovişte, Aurel Diamandi.

Combinatul de Oţeluri Speciale Târgovişte, cu peste 10.000 de salariaţi în 1990 şi aproximativ 2.000 de angajaţi în prezent, a fost preluat în 2002 de firma elveţiană Conares Trading, care a devenit ulterior operatorul grupului metalurgic rus Mechel.

Producţia combinatului Mechel Târgovişte va rămâne oprită şi în luna februarie, angajaţii fiind în şomaj tehnic din decembrie 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din luna septembrie a acestui an. ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă au intrat două asocieri de firme românești și una de firme italiene
CNAIR a primit trei oferte la licitația pentru construirea lotului 2 al Autostrăzii Pașcani – Suceava. În cursă ...
Directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Cristian Pistol a anunțat că ...