Cooperativa Ţara Mea reziliază, începând de marţi, toate contractele cu firme austriece. Este cea mai mare din ţară şi unul dintre cei mai mari furnizori pentru Kaufland

Cooperativa Ţara Mea a demarat, începând de marţi, procedurile de sistare a oricăror parteneriate cu firme austriece, inclusiv bănci, conturi bancare, virarea salariilor şi alimentarea cu combustibil pentru maşinile companiei. Cooperativa este cea mai mare la nivel național după cifra de afaceri și unul dintre furnizorii strategici ai retailerului Kaufland.
AGERPRES - mar, 13 dec. 2022, 11:25
Cooperativa Ţara Mea reziliază, începând de marţi, toate contractele cu firme austriece. Este cea mai mare din ţară şi unul dintre cei mai mari furnizori pentru Kaufland

Potrivit unui comunicat al organizaţiei, toţi angajaţii şi partenerii au declarat că sunt alături de România şi că vor duplica acest demers în companiile şi familiile lor.

„Ne pare rău pentru unii dintre furnizori, dar este momentul să ne apărăm ţara şi să o punem mai presus de interesele financiare imediate, precum şi de mofturile de foste imperii. Respectul pentru România valorează mai mult pentru mine, astăzi, decât cifra de afaceri”, a declarat Florin Burculescu, preşedinte Cooperativa Ţară Mea.

Cooperativa Ţara Mea este cea mai mare cooperativă agricolă din România după cifra de afaceri şi singura cooperativă integrată, cu activităţi de la cultivarea legumelor şi creşterea animalelor până la producţia de lactate, conserve, mezeluri şi produse de băcănie, 100% româneşti. De asemenea, este  unul dintre furnizorii strategici ai retailerului Kaufland. 

Cooperativa a anunţat că anul acesta va intra anul acesta în toate lanțurile moderne de retail.

Cu peste 10.000 de fermieri membri, produsele Ţara Mea sunt disponibile pe piaţă de peste 12 ani.

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne a respins săptămâna trecută aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, două voturi fiind împotrivă, în condiţiile în care era nevoie de unanimitate. Dintre cele 27 de ţări membre UE, Austria şi Olanda au votat împotrivă, cea din urmă menţionând că se opune doar aderării Bulgariei.

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...