Copiii educaţi acasă: răspunsuri la întrebări stringente despre mişcarea homeschooling în România

Andreea Constantin, fost copywriter şi profesor de limba şi literatura română, scrie unul dintre cele mai complexe blog-uri despre educaţia acasă în România, din august 2009, iar din aprilie 2012 o aplică în traiul alături de băieţelul ei.
Andreea Constantin a performat ca profesor de limba şi literatura română în sistemul de stat timp de un an şcolar, după absolvirea facultăţii. Această experienţă a motivat-o să caute o alternativă la şcolarizarea convenţională pentru proprii ei copii.
Andreea Constantin oferă consultanţă părinţilor interesaţi să-şi educe ei înşişi copiii, traduce texte relevante din domeniu şi abordează principalele aspecte ale educaţiei libere în propriile articole.

Ce este homeschooling-ul?

Andreea Constantin: Educaţia acasă (traducere exactă a termenului homeschooling) înseamnă a-ţi educa copiii în afara unei şcoli publice sau private. Unele familii urmează fidel o programă şi organizează o adevărată clasă într-una dintre camere, având ore de studiu şi teme. Altele au doar câteva materii considerate „de bază” cărora le dedică un anumit timp pe zi, în mod structurat sau mai liber. Unele familii practică ceea ce John Holt a numit unschooling, adică nu au o programă şi nici măcar materii de bază, ci le acordă copiilor libertatea de a învăţa ce, cum, când şi cât vor.
Pentru a înţelege mai uşor, ne putem imagina educaţia acasă ca fiind o linie de la „școală acasă” până la unschooling, iar familiile care aleg educaţia în afara şcolii se pot plasa în oricare dintre puncte. Însă adevărul este că unschooling-ul este un concept diferit de „homeschooling”, prin faptul că pune într-adevăr deciziile importante în mâinile celui ce învață, nu ale părinților.

În ce constă homeschooling-ul, cum se desfăşoară?

Andreea Constantin: Copiii învaţă dintr-o sumedenie de activităţi. De obicei, au un timp pe care-l petrec acasă individual (citind, desenând, scriind, construind, gătind, lucrând la matematică etc.), un timp petrecut alături de părinţi (discutând, studiind, lucrând la diverse proiecte sau făcând treburi casnice) şi un timp alături de alte persoane, în afara casei (la diverse cursuri, ateliere, grupuri de creaţie, evenimente culturale, întâlniri cu alţi copii educai acasă, slujbe de vară sau voluntariat etc.). Desigur, nu le poate face pe toate în fiecare zi, însă viaţa unui copil educat acasă este cât se poate de variată. Unele familii au timp separat pentru învăţare care poate lua forma unor adevărate ore de curs, altele nu. De multe ori, chiar şi în aceeaşi familie acest lucru se poate aplica numai unora dintre copii, în funcţie de nevoile şi de vârsta lor. Multe familii încep educaţia acasă în mod structurat, cu programă şi toate cele, renunţând la ele treptat, pe măsură ce părinţii capătă încredere în dorinţa de a învăţa a copiilor şi/sau pe măsură ce copiii îşi asumă din ce în ce mai mult controlul asupra propriei învăţări.

În acest context, cât de organizată/structurată este educaţia acasă?

Andreea Constantin: Educaţia acasă nu poate fi considerată la noi „sistem alternativ”, deoarece are un statut neclar din punct de vedere legal şi, prin urmare, nu există condiţii, cerinţe de îndeplinit. Practic, singura condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească părinţii este înscrierea la o şcoală-umbrelă, pe care o aleg în funcţie de tipul de educaţie ales, de nevoi şi de buget.
În ce priveşte structurarea propriu-zisă a învăţării, din nou nu putem da o imagine reprezentativă, pentru că stilurile de educaţie acasă diferă mult şi chiar şi acelaşi stil este pus în practică diferit de la familie la familie.
Unele familii urmează o programă într-un mod foarte asemănător cu şcoala. Altele urmează liniile unor pedagogii alternative în felul în care îşi educă copiii (Waldorf, Montessori, Charlotte Mason etc.), altele urmează programa oferită de şcoala-umbrelă cu materiale proprii sau de la acea şcoală, iar altele creionează o programă individualizată după interesele copilului. Şi mai sunt cele care lasă învăţarea să se-şi urmeze cursul firesc, fără a stabili dinainte o programă sau un parcurs.
Acestea din urmă le putem trece sub umbrela termenului de „unschooling” care este mai degrabă un stil de viaţă, o filozofie a învăţării, clar diferită faţă de variaţiile de tip homeschooling.

Din estimările dumneavoastră, câţi copii învaţă în regim de homeschooling în România? Pe ce vă bazaţi estimările?

Andreea Constantin: În prezent, nu există nicio evidenţă a familiilor care fac educaţie acasă, deci nimeni nu poate da cifre sigure, nici măcar estimări. E clar însă că cifrele sunt încă destul de modeste. Mişcarea homeschooling este încă la început, aşa că numărul familiilor care au ales să se ocupe de educaţia copiilor se ridică, conform celor de la Asociaţia pentru Homeschooling România (AHSR), la circa 200. Însă sunt mult mai mulţi părinți cu copii preşcolari care sunt interesați de acest concept şi dornici să-l aplice, deci aş îndrăzni să spun că cifrele cresc de la an la an. Chiar şi aşa, este de aşteptat ca această opţiune să rămână mereu una minoritară, aşa cum este de fapt, peste tot în lume.

E legală această practică în România?

Andreea Constantin: Pe scurt, da! Educaţia acasă nu este trecută ca atare în Legea Educaţiei, însă nu este nici interzisă. Este stipulată educaţia la domiciliu cu profesori meditatori pentru copiii cu dizabilităţi grave, dar există posibilitatea de a face educaţie acasă şi pentru copiii care nu au probleme de sănătate. Pentru a fi legal, copilul trebuie să fie înscris la o şcoală-umbrelă din străinătate care să-i poată elibera o foaie matricolă şi o diplomă de absolvire. Tot şcoala-umbrelă oferă la cerere o programă, manuale, evaluări, sprijin pentru părinţi.

La ce şcoli-umbrelă din străinatate apelează, de obicei, părinţii români?

Andreea Constantin: Nu am decât experienţele familiilor cu care am vorbit pentru a răspunde la această întrebare. Din câte ştiu eu, sunt preferate şcolile-umbrelă din SUA (West River Academy, Crossroads Christian School, Homelife Academy, Calvert Education), dar şi câteva din Anglia: Christian Education Europe şi Oxford Homeschooling. Desigur, mai sunt multe altele de care poate nici nu am auzit. Nu pretind că le ştiu pe toate.

Studiile făcute în regim de homeschooling sunt recunoscute de către Ministerul Educaţiei?

Andreea Constantin: Pentru a obţine o recunoaştere, e nevoie de o diplomă emisă de o şcoală-umbrelă din străinătate, care să fie echivalată în România.

Care sunt rigorile, exigenţele impuse de înscrierea copilului la o şcoală-umbrelă din străinătate?

Andreea Constantin: Depinde de şcoală, dar din câte ştiu eu, înscrierea este destul de simplă. Unele şcoli oferă o minimă testare pentru a încadra copilul la nivelul care i se potriveşte, dar cred că cele mai multe se bazează pe vârsta acestuia ca principal criteriu, mai ales la nivelul claselor primare. Şcolile mai liberale care oferă sprijin şi familiilor care vor să facă unschooling sunt de obicei cele mai relaxate şi în privinţa înscrierii.

Ce drepturi îi conferă copilului înscrierea la o şcoală-umbrelă?

„O şcoală-umbrelă oferă protecţie faţă de autorităţi. Le permite familiilor să-şi educe copiii aşa cum îşi doresc, fără să fie nevoite să răspundă în faţa statului. Școala-umbrelă funcţionează ca o şcoală particulară care înscrie copii educaţi acasă. Statutul elevului nu este cel de educat acasă, ci de elev al unei şcoli private. Avantajul înscrierii la o şcoală-umbrelă este faptul că ai ceva (document n. red.) oficial şi acreditat între tine şi autorităţi, care te poate ajuta dacă ai probleme. Această şcoală poate de asemenea face unschooling-ul legal, furnizând o foaie matricolă pentru a fi prezentată autorităților, altor şcoli şi universităților”, spune Peggy Webb, directoarea şcolii-umbrelă West River Academy (din SUA).
Cu cât prestigiul şcolii este mai mare şi pachetul educaţional mai complex, cu atât taxele cresc. Orice şcoală-umbrelă aţi alege, este important să fiţi siguri că au acreditare de la Ministerul Educaţiei din ţara respectivă, a adăugat Andreea Constantin.

Cine se ocupă de educaţia copiilor, dupa ce programă, cum sunt evaluaţi, de către cine şi după ce criterii?

Andreea Constantin: În România, educaţia acasă este încă nereglementată, deci nu există cerinţe din partea statului. În funcţie de tipul de educaţie acasă ales, părintele poate decide (de la o anumită vârstă în sus, împreună cu copilul) dacă foloseşte o programă sau nu, dacă testează sau nu, cât de des şi prin ce modalități, ce resurse foloseşte şi în ce fel.
Părintele nu este singurul adult care se ocupă de educaţia copilului în mod direct. Pot fi folosiţi profesori, meditatori sau mentori din afara familiei oricând este nevoie. Copilul poate fi înscris la ateliere, cursuri online şi offline, sporturi şi multe altele. Se organizează şi întâlniri tematice în grupurile de homeschooleri, în cadrul cărora părinţii sau alţi adulţi calificaţi lucrează împreună cu copiii în diverse domenii. După cum se vede, părintele nu este nici pe departe singur în această misiune.
Evaluarea este pentru familiile care-şi educă acasă copiii de multe ori intruzivă şi inutilă, de vreme că părinţii sunt mereu conectaţi la copilul lor. Evaluările standardizate sunt în ultima vreme criticate chiar din interiorul sistemului şcolar, pentru că au efecte negative notabile în ceea ce priveşte stima de sine şi motivaţia intrinsecă a elevilor, şi pentru că sunt deseori irelevante. Dacă părintele doreşte totuşi să-şi evalueze copilul, poate găsi o şcoală-umbrelă care oferă şi servicii de evaluare şi stabileşte criteriile. Sau poate cumpăra doar teste la diferite materii pentru a le administra după nevoie.

La ce niveluri (preuniversitar, universitar) se opreşte, de obicei, educaţia acasă?

Andreea Constantin: Educaţia acasă poate continua fără probleme până la obţinerea diplomei de liceu de la şcoala-umbrelă. Ba chiar, datorită universităţilor care organizează învăţământ la distanţă şi online (în ultima vreme, chiar şi cele de prestigiu se interesează activ de acest tip de învăţământ) şi a organizaţiilor de tipul Coursera, se poate continua şi cu învăţământul universitar. Nimic nu-i împiedică pe tinerii educaţi acasă să meargă la un liceu sau la o facultate obişnuite, la un moment dat, dacă ei consideră că le va fi de folos.