Cora a oferit mandat unui mare consultant imobiliar să găsească cumpărător pentru terenurile din portofoliul companiei

Economica.net
23 08. 2020
cora_drive_pantelimon_67677700

Iar strategia de extindere a Cora apare în contextul în care în piață s-a vorbit în mod repetat despre intenția francezilor de a ieși din România, de fiecare dată zvonurile bazându-se pe faptul că retailerul nu a mai deschis un magazin din 2013, când au fost inaugurate cele din Constanța și Ploiești, iar în 2015 a închis hipermarket-ul din Galleria Arad.

De asemenea, în același an, compania a vândut un teren de 40.000 mp din Brașov către AFI Europe, care va deschide acolo în această toamnă mall-ul AFI Brașov de 45.000 mp și două clădiri de birouri de 25.000 mp.

De altfel, anul trecut, presa a scris despre o potențială preluare a magazinelor Cora de Carrefour, dar posibila tranzacție a fost negată de cele două companii. Mai mult, Cora se pare că a negociat în urmă cu câțiva ani și cu Kaufland vânzarea magazinelor, dar tranzacția, negată și ea, a căzut pentru că cele două părți nu s-ar fi înțeles asupra termenilor.

Citește și: Mișcări de trupe în piața farma

În schimb, Cora s-a concentrat pe transferul în online a unei părți din activitatea hipermarket-urilor pe care le controlează, iar din 21 aprilie 2020, consumatorii pot comanda de acasă, prin platforma foodpanda, alegând din peste 1.000 de produse alimentare și non-alimentare comercializate de Cora, pe care foodpanda le va livra, în regim expres. De altfel, încă din 2013, Cora a lansat platforma cora.ro, fiind primul mare lanț comercial cu livrare tip drive din România.

Deși informația despre suprafața terenurilor deținute de România Hypermarche nu e publică, cel mai interesant e în ce fel se va extinde retailerul și ce tipuri de magazine va deschide pe piața românească. Va continua cu hipermarketuri de câteva mii de metri pătrați sau se va axa pe unități mai mici, supermarket-uri sau magazine de proximitate, nișă  lansată de Mega Image și urmată de mai toți operatorii de retail din România, precum Carrefour, cu Express, Profi cu City sau Metro cu La doi Pași.

Suprafața tuturor celor 11 magazine operaționale ale Cora este de circa 123.000 mp, iar galeriile comerciale din magazinele Cora și aflate în proprietatea Romania Hipermarche, din Bacău, Cluj-Napoca, Constanța, Drobeta Turnu Severin, Lujerului și Alexandriei au aproximativ 23.000 mp.

Citește și: Conducta de gaz care a costat 150 milioane euro a Transgaz spre Republica Moldova e goală

Anul trecut, piața de retail avea pe primul loc Kaufland, cu afaceri de 11,87 miliarde de lei, urmată de Carrefour cu 11,78 miliarde de lei și Lidl cu 9,7 miliarde de lei. Cora, deși din 2003 pe piața românească, a ajuns la doar 11 magazine cu afaceri totale de 1,7 miliarde de lei.