Cordia negociează preluarea unor terenuri de 40.000 mp în nordul Bucureștiului

Futureal, companie deţinută de familia Futo, una dintre cele mai puternice familii din Ungaria, are în prezent proiecte imobiliare în derulare de trei miliarde de euro şi e prezentă şi pe piaţa din România cu divizia rezidenţială denumită Cordia, care negociază pentru 40.000 mp de teren, în vreme divizia comercială Futureal caută terenuri şi pentru intrarea pe piaţa de birouri din Bucureşti.
Răzvan Zamfir - Dum, 09 iun. 2019, 13:57
Cordia negociează preluarea unor terenuri de 40.000 mp în nordul Bucureștiului

Familia Futo a devenit dezvoltator imobiliar din producător de dulciuri, după vânzarea afacerii iniţiale şi a ajuns cea mai puternică companie imobiliară din Ungaria, condusă de Gabor Futo și are circa 500 de angajaţi.

Deşi criza din 2008 a prins compania cu conturile pline, după ce a vândut în 2008 proiecte de 500 de milioane de euro, compania a ieşit de pe piaţa românească după ce a vândut toate terenurile deţinute pe piaţa autohtonă şi a finalizat şi vândut mallul Golg Plaza Baia Mare către Immofinanz.

„A fost mai degrabă noroc. Compania a vândut asset-uri de 500 de milioane de euro înainte de criza. Când a venit criza compania avea 20 de proiecte, dar stăteam pe cash și am finalizat totul”, spune Tibor Tatár CEO al diviziei Commercial and Retail Development a Futureal.

Compania a reintrat în România cu Cordia, prezentă și în țări precum Polonia sau Spania și intenționează sa între pe piața occidentală pentru ca devine prea mare pentru piața est-europeană.

„Futureal intenționează sa cumpere terenuri în București pentru a dezvolta în special clădiri de birouri. Nu vom face nimic sub 10.000, sau mai degrabă 20.000 mp. Undeva la maximum 500 de metri de stațiile de metrou. Credem în transportul public, în special în metrou și tramvai și  întotdeauna vom avea și servicii și retail în clădirile noastre. Calitatea birourilor din București e identică cu cea din restul Europei de Est, dar nu prea ne place Pipera”, continuă Tatar.

Divizia rezidențială

Cordia deține 48.000 mp de teren și a mai contractat alți 40.000 mp, totul în zona de nord a Capitalei, unde dezvoltă proiectul rezidențial Parcului 20 cu 472 de apartamente și primul proiect rezidențial al dezvoltatorului din România, Nightingale Park, cu 125 de apartamente și o valoare de 20 de milioane de euro.

Cordia are în dezvoltare circa 2.500 apartamente pe toate piețele, iar în acest an a vândut 100 de apartamente pe piața românească.

Potrivit lui Mauricio Mesa Gomez, country manager în România, prețurile de construcție au crescut, inclusiv în România și sunt probleme cu forța de muncă, care pun presiune pe prețuri. Astfel, momentan prețurile de construcție au urcat la circa 900 de euro /mp. 

„Am putea estima ca prețurile vor crește. N-aș putea spune cu cât în următorul an din cauza netransparenței pieței”, conchide Tibor Földi CEO – Residential Development al Futureal. 

Cel mai important proiect al Futureal/Cordia e Corvin Quarter, un proiect de regenerare urbană din Budapesta care a ajuns la 500.000 mp suprafață construită și a schimbat destinul unui între cartier din Budapesta, unde, în 1956, au început revoltele maghiarilor contra sovieticilor înăbușite în sânge de ruși.


Te-ar mai putea interesa și
Guvernare pe datorie și tatuaje tradiționale
Guvernare pe datorie și tatuaje tradiționale
Menținerea unui echilibru economic este o provocare pentru orice țară, iar România nu face excepție. Creșterea economică și stabilitatea financiară depind de o gestionare responsabilă a......
Portul Constanța este pentru Kazahstan o poartă de acces esențială pe piețele europene INTERVIU
Portul Constanța este pentru Kazahstan o poartă de acces esențială pe piețele europene INTERVIU
Roman Vassilenko, ministrul adjunct al afacerilor externe al Kazahstanului, ne-a vorbit despre posibilitățile de colaborare ...
Valentin Ștefan: Modernizarea Poştei Române nu depinde doar de noi, depinde şi de partenerii noştri, fie că e vorba de parteneri economici sau de instituţiile statului
Valentin Ștefan: Modernizarea Poştei Române nu depinde doar de noi, depinde şi de partenerii noştri, fie că e vorba ...
Modernizarea Poştei Române nu depinde numai de companie ci şi de partenerii săi economici sau instituţiile statului, ...
Wizz Air a transportat 100 de milioane de pasageri în 18 ani de prezență în România
Wizz Air a transportat 100 de milioane de pasageri în 18 ani de prezență în România
Wizz Air a anunțat că a transportat 100 de milioane de pasageri din România, una dintre piețele sale principale. Cea ...