Coreea de Nord a lansat rachete de croazieră înspre Marea Galbenă
„Armata noastră a detectat mai multe rachete de croazieră lansate de Coreea de Nord înspre Marea Galbenă” în jurul orelor 07.00 miercuri (marţi 22.00 GMT), a declarat statul major interarme sud-coreean într-un comunicat, scrie Agerpres.
„Specificaţiile detaliate sunt analizate îndeaproape de serviciile de informaţii sud-coreene şi americane”, a adăugat textul.
Testele de rachete de croazieră nu intră sub incidenţa sancţiunilor impuse de ONU împotriva Coreei de Nord, spre deosebire de rachetele balistice şi armele nucleare.
Aceste tiruri intervin într-un moment în care Coreea de Sud desfăşoară până joi un exerciţiu de infiltrare a forţelor sale speciale în largul coastelor de est ale ţării, „în lumina gravelor probleme de securitate” cu nordul, potrivit marinei sud-coreene.
„Ne vom îndeplini misiunea de a infiltra profund teritoriul inamic şi de a-l neutraliza complet, indiferent de circumstanţe”, a declarat comandantul exerciţiului într-un comunicat.
Tensiunile dintre cele două Corei s-au agravat brusc în ultimele luni. Cele două ţări inamice au renunţat la acordurile încheiate în 2018 pentru prevenirea incidentelor armate, şi-au consolidat resursele militare la frontieră şi au efectuat exerciţii de artilerie cu muniţie reală în apropierea teritoriului celeilalte.