Coreea de Nord a simulat un nou atac nuclear tactic
„O manevră tactică de simulare a unui atac nuclear a fost efectuată în zorii zilei de 2 septembrie pentru a-i avertiza pe inamici despre pericolul unui război nuclear”, a declarat agenţia KCNA, scrie Agerpres.
Operaţiunea a fost un răspuns la exerciţiile militare comune Seul – Washington. Coreea de Sud şi Statele Unite au organizat timp de 11 zile, până pe 31 august, manevrele denumite Ulchi Freedom Shield.
„Au fost lansate două rachete strategice de croazieră cu rază lungă de acţiune, cu focoase nucleare false” înspre mare, la sud, de pe coasta de vest a Coreei de Nord, a adăugat agenţia de presă nord-coreeană, potrivit Agerpres.
Statul-Major Interarme sud-coreean a anunţat sâmbătă că un număr necunoscut de rachete de croazieră au fost lansate în jurul orei 4 a.m. (1900 GMT vineri) spre Marea Galbenă.
Exerciţiile americano-sud-coreene stârnesc sistematic furia regimului de la Phenian, care le percepe ca pe nişte repetiţii pentru o invadare a teritoriului său.
Seulul şi Washingtonul spun că manevrele sunt de natură defensivă şi vizează consolidarea cooperării dintre aliaţi.
Marţi, liderul nord-coreean Kim Jong Un a vizitat un centru de comandă al marinei unde şi-a detaliat planurile de război, inclusiv „lovituri simultane de mare intensitate” împotriva poziţiilor militare sud-coreene, scrie Agerpres.
Pe lângă testele cu rachete, Coreea de Nord încearcă să plaseze un satelit spion pe orbită, dar a doua sa încercare în ultimele trei luni a eşuat pe 24 august.