Coreea de Nord ameninţă din nou cu anularea summitului Kim-Trump

Coreea de Nord a ameninţat din nou, joi, că ar putea anula întâlnirea liderului de la Phenian, Kim Jong Un, cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, informează Kyodo.
Economica.net - joi, 24 mai 2018, 05:52
Coreea de Nord ameninţă din nou cu anularea summitului Kim-Trump

Choe Son Hui, oficial de rang înalt din Coreea de Nord însărcinat cu negocierile cu SUA, a declarat că ‘dacă Statele Unite ne jignesc bunăvoinţa şi se agaţă de acte ilegale şi revoltătoare, voi sugera conducerii noastre supreme reconsiderarea summitului RPDC-SUA’.

Miercuri, Trump afirmase că abia săptămâna viitoare se va şti dacă summitul americano-nord-coreean de la Singapore va avea loc pe 12 iunie, aşa cum fusese planificat. În aceeaşi zi, secretarul de stat american, Mike Pompeo, a informat în scris comisia pentru afaceri externe a Camerei Reprezentanţilor de la Washington că ‘un acord rău nu este o opţiune’ în relaţiile cu Phenianul şi că SUA se vor retrage de la negocieri dacă nu se discută o înţelegere corectă privind denuclearizarea.

Pompeo i-a transmis lui Kim şi o ameninţare. Într-un interviu, el s-a referit la o declaraţie de săptămâna trecută a consilierului naţional pentru securitate John Bolton, care menţionase posibilitatea aplicării în Coreea de Nord a modelului din Libia – renunţarea la armele nucleare, fără nicio garanţie din partea SUA. Deşi Trump a respins ulterior ideea, şeful diplomaţiei americane a reluat-o, susţinând că ‘preşedintele a clarificat că se va sfârşi ca în modelul libian doar dacă Kim Jong Un nu încheie un acord’. Preşedintele libian Moammar Gaddafi a renunţat la intenţiile de înarmare nucleară în 2003, iar în 2011 a fost răsturnat de la putere şi ucis de rebeli.

Te-ar mai putea interesa și
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez Axa SA, o tranzacţie care va crea una dintre cele mai mari companii europene......
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
Costin (BNS): Este greu de crezut că va apărea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar până în 2029
România va avea o nouă Lege de salarizare în sectorul bugetar, care presupune o creştere de cheltuială salarială, atunci ...
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul va opri livrările de gaze spre UE dacă va fi amendat conform directivei privind diligenţa în materie de durabilitate
Qatarul a ameninţat că va opri livrările vitale de gaze spre Uniunea Europeană, dacă statele membre vor pune în aplicare ...