Coreea de Nord ar fi repornit reactorul nuclear de la Yongbyon – AIEA

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a prezentat joi imagini prin satelit care arată că Phenianul caută să-şi repornească reactorul nuclear controversat de la Yongbyon.
Economica.net - J, 28 nov. 2013, 13:27
Coreea de Nord ar fi repornit reactorul nuclear de la Yongbyon - AIEA

„Agenţia continuă să supravegheze evoluţia la instalaţia de la Yongbyon, în principal prin intermediul unor imagini din satelit”, a afirmat directorul general al Agenţiei ONU Yukiya Amano, într-un discurs în deschiderea Consiliului guvernatorilor Agenţiei, care se ţine cu uşile închise, inclusiv vineri.

„Au fost observate activităţi care sunt în concordanţă cu un efort de repornire” a reactorului de 5 megawaţi, a adăugat el.

„Însă, cum Agenţia nu are acces la instalaţie, este imposibil să stabilim dacă acest reactor a fost repornit sau nu”, a anunţat Amano.

Reactorul reprezintă singura sursă de plutoniu pentru programul nuclear militar al Coreei de Nord, care ar dispune în continuare de o cantitate suficientă pentru a produce patru, până la opt bombe.

Phenianul a închis centrala nucleară de la Yongbyon în 2007. Repornirea acesteia i-ar permite să-şi refacă stocurile de plutoniu, necesar pentru fabricarea unor arme nucleare.

Regimul i-a expulzat pe inspectorii AIEA din instalaţia nucleară în 2009 şi refuză, de atunci, să îi primească înapoi.

În februarie, Coreea de Nord a procedat la al treilea test nuclear subteran, sfidând rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU şi provocând tensiuni şi temeri cu privire la un posibil nou conflict militar.

Te-ar mai putea interesa și
Încă un brand chinezesc de mașini sosește în România. Nio a confirmat debutul „până în 2026”
Încă un brand chinezesc de mașini sosește în România. Nio a confirmat debutul „până în 2026”
Producătorul chinez de mașini electrice Nio a confirmat intrarea pe piața din România până la finalul anului 2026. Marca va fi importată de maghiarii de la AutoWallis....
Antreprenorul Iulian Stanciu continuă s-și diminueze participația la Dante Internațional, compania care deține eMag
Antreprenorul Iulian Stanciu continuă s-și diminueze participația la Dante Internațional, compania care deține eMag
Pentru că a împrumutat societatea cu 50 de milioane de euro și banii nu i-au fost returnați la data stabilită contractual, ...
De ce digitalizarea în sectorul public eșuează adesea. Alex Lăpușan, Zitec: ”În multe proiecte, succesul este măsurat prin achiziția de hardware și licențe”
De ce digitalizarea în sectorul public eșuează adesea. Alex Lăpușan, Zitec: ”În multe proiecte, succesul este măsurat ...
Digitalizarea instituțiilor publice din România a fost, de multe ori, tratată ca o simplă bifă, cu proiecte considerate ...
Bentley a prezentat „cel mai puternic și mai dinamic SUV” al mărcii
Bentley a prezentat „cel mai puternic și mai dinamic SUV” al mărcii
Bentley Bentayga Speed este cel mai puternic, mai dinamic și mai antrenant SUV al mărcii britanice. Modelul îl eclipsează ...