Coreea de Nord avertizează că va interpreta ca o „clară declaraţie de război” interceptarea rachetelor sale

Coreea de Nord a avertizat marţi că va interpreta ca "o clară declaraţie de război" orice interceptare a rachetelor sale lansate pentru testare peste Oceanul Pacific, potrivit declaraţiei făcute de sora liderului nord-coreean, Kim Yo Jong, a doua cea mai puternică persoană din ţară.
AGERPRES - mar, 07 mart. 2023, 08:34
Coreea de Nord avertizează că va interpreta ca o

„Aceasta va fi considerată ca o clară declaraţie de război împotriva RPDC (Republica Populară Democrată Coreeană), în cazul în care un răspuns militar precum interceptarea (rachetelor noastre) ar avea loc în timpul testelor noastre de arme strategice”, a spus Kim Yo Jong, citată de agenţia oficială de presă nord-coreeană KCNA, preluată de France Presse.

„Oceanul Pacific nu este proprietatea absolută a Statelor Unite sau Japoniei”, a avertizat ea, în timp ce SUA şi Coreea de Sud vecină se pregătesc să efectueze cele mai importante manevre militare comune în cinci ani.

Coreea de Nord „este întotdeauna pregătită să ia măsuri adecvate, rapide şi copleşitoare în orice moment”, a adăugat ea într-un comunicat, numind exerciţiile militare recente ale Washingtonului şi Seulului „extrem de frenetice”.

Declaraţia vine după anunţul făcut vineri de cei doi aliaţi că vor organiza cele mai mari exerciţii militare comune din 2018 în această lună pentru a-şi îmbunătăţi reacţia în cazul unui atac nuclear nord-coreean.

Într-un comunicat separat, Ministerul de Externe al Coreei de Nord a acuzat marţi Statele Unite că au crescut „intenţionat” tensiunile în regiune.

„Recentele exerciţii aeriene comune (…) arată clar că planul de utilizare a armelor nucleare împotriva RPDC decurge în ritmul unui adevărat război”, a denunţat ministerul.

„Regretăm profund gesturile iresponsabile şi îngrijorătoare ale Statelor Unite şi Coreei de Sud, care împing constant situaţia din Peninsula Coreea spre instabilitate”, a adăugat ministerul, citat de asemenea de KCNA.

Pe lângă manevrele „Ulchi Freedom Shield” dintre forţele americane şi sud-coreene, care vor începe la 13 martie pentru cel puţin 10 zile, Washingtonul şi Seulul au organizat exerciţii aeriene comune în această săptămână cu un bombardier greu american B-52 cu capacitate nucleară.

Te-ar mai putea interesa și
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate cu peste 120 de euro/MWh
S-a întâmplat pentru a treia oară la rând: Nuclearelectrica a vândut energie cu livrare în următorul an și jumătate ...
Nuclearelectrica, operatorul de stat al centralei nucleare de la Cernavodă, a vândut din nou o cantitate semnificativă de energie electrică pe piață, cu livrare în următorul an și jumătate,......
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW a prezentat conceptul 328 Hommage în România la National Golf & Country Club
BMW Golf Cup, competiție a cărei etapă din România s-a desfășurat la National Golf & Country Club, lângă Bucureşti, ...
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo devine partenerul tehnologic al turneului feminin de tenis UniCredit Iași Open WTA 250
Lenovo își continuă parteneriatul pe care l-a încheiat anul trecut cu cel mai important turneu feminin de tenis pe zgură ...
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Consumatorii vulnerabili ar urma să primească lunar un tichet electronic de energie în valoare de 50 de lei – proiect
Persoanele vulnerabile ar urma să beneficieze de un tichet electronic de energie în valoare de 50 lei pe lună, după data ...