Coreea de Nord confirmă că a lansat „cu succes” o rachetă balistică – Phenian

Coreea de Nord a confirmat luni dimineaţa că a lansat 'cu succes' o rachetă balistică cu rază intermediară de acţiune, a indicat agenţia oficială KCNA, adăugând că această armă este de acum gata pentru a fi utilizată în operaţiuni militare, transmite AFP.
Economica.net - lun, 22 mai 2017, 06:01
Coreea de Nord confirmă că a lansat

Potrivit KCNA, liderul nord-coreean Kim Jong-Un a supervizat tirul şi ‘aprobă desfăşurarea acestui sistem de armă’.

Racheta a fost un Pukguksong-2, într-o versiune terestră a acelora lansate de pe un submarin şi care utilizează combustibil solid ce permite o aprindere imediată.

‘Datele tactice şi tehnice sunt conforme cererilor Partidului, iar acest tip de rachetă trebuie să fie produs rapid la scară largă pentru a înzestra forţa strategică a KPA’ (armata populară coreeană), a adăugat Kim Jong-Un, cu referire la armata nord-coreeană, citat de KCNA.

Conform statului major inter-arme sud-coreean, racheta a fost lansată din Pukchang şi a parcurs circa 500 de kilometri înainte de a cădea în marea Japoniei.

La cererea SUA, Coreii de Sud şi Japoniei, care au condamnat cu putere acest nou tir de rachetă nord-coreean, Consiliul de Securitate al ONU se va reuni marţi.

Acest nou tir survine la o săptămână de la lansarea de către Phenian a unei rachete cu rază intermediară, Hwasong-12, care a parcurs circa 700 de kilometri.

Tirul de rachetă de duminică este al 11-lea de la începutul anului, după zeci de tiruri şi două teste nucleare în 2016.

Coreea de Nord îşi accelerează eforturile pentru a pune la punct o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) capabilă să transporte o ogivă nucleară pe continentul american.

Preşedintele american, Donald Trump, a asigurat că acest lucru ‘nu se va întâmpla’.

Te-ar mai putea interesa și
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri a crescut cu 6,1% în primele nouă luni ale anului
Transportul aerian de mărfuri (inclusiv poştă) a crescut, în primele nouă luni din 2024, cu 6,1%, comparativ cu perioada similară a anului anterior, de la 36.250 tone la 38.451 tone, conform......
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Viktor Orban a legat imigrația ilegală de actele de terorism, cu referire la recentul atac din Magdenburg
Premierul ungar Viktor Orban a făcut o legătură între imigraţia ilegală şi actele de terorism, cu referire la recenta ...
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Camera Deputaţilor şi-a ales, sâmbătă, vicepreşedinţii, chestorii şi secretarii Biroului Permanent
Biroul Permanent din Camera Deputaţilor este format din vicepreşedinţii Daniel Suciu (PSD), Geanina Şerban (AUR), Raluca ...
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei ...