Coreea de Nord confirmă că a lansat „cu succes” o rachetă balistică – Phenian

Economica.net
22 05. 2017
kim_jong_un_tw_42890600

Potrivit KCNA, liderul nord-coreean Kim Jong-Un a supervizat tirul şi ‘aprobă desfăşurarea acestui sistem de armă’.

Racheta a fost un Pukguksong-2, într-o versiune terestră a acelora lansate de pe un submarin şi care utilizează combustibil solid ce permite o aprindere imediată.

‘Datele tactice şi tehnice sunt conforme cererilor Partidului, iar acest tip de rachetă trebuie să fie produs rapid la scară largă pentru a înzestra forţa strategică a KPA’ (armata populară coreeană), a adăugat Kim Jong-Un, cu referire la armata nord-coreeană, citat de KCNA.

Conform statului major inter-arme sud-coreean, racheta a fost lansată din Pukchang şi a parcurs circa 500 de kilometri înainte de a cădea în marea Japoniei.

La cererea SUA, Coreii de Sud şi Japoniei, care au condamnat cu putere acest nou tir de rachetă nord-coreean, Consiliul de Securitate al ONU se va reuni marţi.

Acest nou tir survine la o săptămână de la lansarea de către Phenian a unei rachete cu rază intermediară, Hwasong-12, care a parcurs circa 700 de kilometri.

Tirul de rachetă de duminică este al 11-lea de la începutul anului, după zeci de tiruri şi două teste nucleare în 2016.

Coreea de Nord îşi accelerează eforturile pentru a pune la punct o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) capabilă să transporte o ogivă nucleară pe continentul american.

Preşedintele american, Donald Trump, a asigurat că acest lucru ‘nu se va întâmpla’.