Coreea de Nord: Numărul persoanelor cu ”febră” a ajuns la circa 3 milioane
Cea mai recentă cifră vine după ce autorităţile au înregistrat peste 134.510 de cazuri noi în 24 de ore până luni seara, potrivit relatărilor mass-media de stat care citează autorităţile pentru prevenirea epidemiei.
Potrivit experţilor, ţara nu dispune de suficiente capacităţi de testare pentru a stabili dacă persoanele sunt bolnave de COVID-19, de aceea raportează în schimb cazuri de „febră”.
Cifrele vin după ce Phenianul a confirmat oficial primele cazuri de infectare cu coronavirus, la 12 mai.
Până în prezent, 68 de persoane au murit şi 2,5 milioane de persoane s-ar fi vindecat, potrivit agenţiei oficiale de presă KCNA.
Puţine lucruri se cunosc despre situaţia sanitară din această ţară izolată, însă Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) presupune că nu a fost lansată încă o campanie de vaccinare la nivel naţional.
Coreea de Nord a impus un lockdown. Cu toate acestea, guvernul nu a răspuns deocamdată la ofertele de acordare de vaccinuri şi materiale medicale din partea Coreei de Sud şi SUA, potrivit Seulului.
KCNA a relatat că Phenianul reuşeşte să „menţină situaţia stabilă şi să-şi accelereze dezvoltarea favorabilă”, subliniind că „ratele de morbiditate şi mortalitate la nivel naţional au scăzut drastic, iar numărul persoanelor care s-au vindecat a crescut”.