Coreea de Nord se pregăteşte pentru reforme economice

Economica.net
25 09. 2012
poster1_28082200

Republica Populară Democrată Coreeană (RPDC, Coreea de Nord) are una dintre cele mai controlate economii ale lumii, iar populaţia sa care trăieşte în afara capitalei se confruntă adeseori cu lipsa alimentelor, din cauza deceniilor de administrare defectuoasă, izolaţionism, fără a pune la socoteală sancţiunile internaţionale pentru programul său nuclear, scrie Agerpres.

Observatorii şi presa din Coreea de Sud consideră că parlamentul, care nu face decât să confirme deciziile elitei conducătoare, ar putea aproba demararea reformelor dorite de noul lider, Kim Jong-Un.

Printre acestea s-ar putea afla măsuri pentru a-i stimula pe muncitori şi ţărani să crească productivitatea muncii lor, cum ar fi de exemplu posibilitatea ca un agricultor să păstreze o parte a recoltei sale pentru a o vinde ca particular, în loc să fie cedată integral statului.

Kim Jong-Un, în vârstă de aproximativ 30 de ani – data sa de naştere nu a fost dezvăluită -, a preluat conducerea ţării după decesul tatălui său, în decembrie 2011.

În repetate rânduri, el a subliniat necesitatea de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale compatrioţilor săi.

„Reformele sunt întotdeauna un pariu riscant într-o ţară închisă şi totalitară. Însă Jong-Un pare să aibă suficientă încredere în stabilitatea poziţiei sale de lider pentru a pune în practică un nou sistem”, a declarat Yang Moo-Jin, de la Universitatea de studii nord-coreene din Seul.

„Nu am o idee foarte clară /despre ce se petrece/, dar avem mai multe semnale ce ne indică că se petrec schimbări în sistemul economic nord-coreean, pentru a oferi mai multă autonomie uzinelor şi întreprinderilor”, a adăugat el.

Reforme, limitate, au fost introduse în 2002 pentru a face faţă unei situaţii catastrofale, ca urmare a prăbuşirii subvenţiilor şi ajutoarelor după dezmembrarea Uniunii Sovietice la începutul anilor 1990.

Regimul de la Phenian a fost cuprins de teamă şi a anulat majoritatea reformelor trei ani mai târziu.