Coreea de Nord: un reactor nuclear cu apă uşoară ar putea fi pus în funcţiune în curând

Economica.net
02 05. 2013
dongmissile_36642400

Institutul „US-Korea” al Universităţii John Hopkins din Washington a declarat că imagini din satelit luate în martie şi aprilie arată că Phenianul efectua lucrările finale în interiorul reactorului, după ce i-a terminat construcţia.

În plus, potrivit centrului de reflecţie, dacă nord-coreenii după cum pretind au îmbogăţit uraniu într-o centrală din apropierea reactorului, Coreea de Nord ar putea dispune de reactor care va funcţiona mai mulţi ani. „Aceasta ar însemna că demararea activităţilor ar putea avea loc în următoarele săptămâni”, au scris Jeffrey Lewis şi Nick Hansen pe blog-ul institutului, 38 North.

Coreea de Nord ar avea totuşi nevoie de nouă luni până la un an pentru ca centrala să devină complet operaţională, au subliniat ei.

Reactorul cu apă uşoară ar putea furniza energie ţării, săracă în resurse, dar de asemenea ar servi la producerea de plutoniu pentru fabricarea armelor nucleare.

Regimul de la Phenian a efectuat un al treilea test nuclear în februarie şi a dezvăluit în 2010 lucrările efectuate la acest reactor în timpul unei vizite private a unor oameni de ştiinţă americani la obiectivul de la Yongbyon.