Coreea de Nord va redeschide telefonul roşu cu Sudul

Coreea de Nord a anunţat vineri redeschiderea liniei telefonice de urgenţă între Phenian şi Seul, închisă de nord-coreeni în martie, şi propune un contact între cele două ţări pe teritoriul nord-coreean, relatează AFP.
Economica.net - vin, 07 iun. 2013, 05:03
Coreea de Nord va redeschide telefonul roşu cu Sudul

Nordul a suspendat în primăvară această „linie roşie”, ultima legătură directă între cei doi vecini, în contextul în care tensiunile înregistrau cel mai înalt nivel în peninsulă.

Linia de comunicare va fi restabilită vineri, la ora locală 14.00 (8.00, ora României), a anunţat Comitetul pentru Reconcilierea Paşnică a Coreei, într-un comunicat citat de KCNA.

Însă Phenianul pare să fie mai reticent faţă de propunerea Seulului cu privire la o întâlnire interministerială la Seul, miercurea viitoare.

„Apreciem că sunt necesare contacte între autorităţile din (Coreea de) Nord şi (Coreea de) Sud înaintea unei (întâlniri inter)ministeriale propuse de Seul”, a declarat un purtător de cuvânt al Comitetului pentru Reconciliere, care propune, în schimb, ca loc de desfăşurare al unei reuniuni complexul industrial intercoreean de la Kaesong, situat la zece kilometri de frontieră pe teritoriul nord-coreean, închis în aprilie.

Coreea de Nord a făcut primul pas, joi, propunând angajarea, pentru prima dată în ultimii ani, a unor negocieri oficiale asupra unui anumit număr de subiecte de contencios comercial şi umanitar.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a salutat joi, citat într-un comunicat, „un progres încurajator în vederea reducerii tensiunilor şi pentru pace şi stabilitate în peninsula coreeană”.

Însă unii analişti sud-coreeni sunt prudenţi, subliniind că conţinutul şi calendarul negocierilor vor prezenta puncte profunde de dezacord, eventual insurmontabile.

Te-ar mai putea interesa și
Isopan Est, producător de panouri termoizolante, a încheiat 2024 cu afaceri de 81 de milioane de euro, în scădere cu 14% față de 2023
Isopan Est, producător de panouri termoizolante, a încheiat 2024 cu afaceri de 81 de milioane de euro, în scădere cu ...
Isopan Est, liderul pieței de panouri sandwich din România, a anunțat o cifră de afaceri de 81 de milioane de euro pentru anul 2024. Față de 2023, când cifra de afaceri a fost de 94,5 milioane......
Autostrada Sibiu – Pitești: Primul tunel excavat complet va fi deschis pentru public la finalul lunii aprilie – constructor
Autostrada Sibiu – Pitești: Primul tunel excavat complet va fi deschis pentru public la finalul lunii aprilie – ...
Constructorul Porr a anunțat luni că va permite accesul publicului larg în primul tunel din Autostrada Sibiu - Pitești ...
Economia subterană a României, în scădere la 13,1% în 2023 față de 31,3% în 2000
Economia subterană a României, în scădere la 13,1% în 2023 față de 31,3% în 2000
Economia subterană a României este pe o tendință de scădere în ultimii ani, ajungând la 13,1% din PIB în 2023, de ...
S-a depășit miliardul de euro. Bugetul plătește încă o tranșă de 143 de milioane de euro nerambursabili pentru centralele pe cărbune ale CE Oltenia, va fi ultima?
S-a depășit miliardul de euro. Bugetul plătește încă o tranșă de 143 de milioane de euro nerambursabili pentru centralele ...
Complexul Energetic Oltenia urmează să primească un grant de 705 de milioane de lei pentru ca centralele electrice pe ...