Coreea de Sud acuză Phenianul că dezvoltă o rachetă cu focos nuclear

Economica.net
20 03. 2012
rachete_98843200

„Guvernul percepe proiectul de punere pe orbită a unui aşa-zis satelit de către Coreea de Nord ca pe o gravă provocare (destinată) dezvoltării unui sistem de tir cu rază lungă de acţiune pentru arme nucleare utilizând rachete balistice”, a declarat Park Jeong-ha, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei sud-coreene.

Această condamnare intervine la finalul unei reuniuni a miniştrilor de Externe şi pentru Securitate, prezidată de preşedintele sud-coreean Lee Myung-bak.

Coreea de Sud a precizat că proiectele nord-coreene se vor afla în centrul discuţiilor summit-ului pe teme nucleare de la Seul de săptămâna viitoare, la care vor participa Statele Unite, Japonia, China, Rusia şi Uniunea Europeană (UE).

Regimul comunist nord-coreean a anunţat vineri că o rachetă va lansa în spaţiu, între 12 şi 16 aprilie, un satelit de observaţie terestră cu scopuri civile, marcând 100 de ani de la naşterea fondatorului Coreei de Nord, Kim Il-sung.

Phenianul a invitat experţi şi jurnalişti străini să observe lansarea satelitului, pe care Statele Unite, Coreea de Sud, Japonia, UE şi ONU o consideră un tir deghizat de rachetă, reprezentând o încălcare a unei rezoluţii ONU din 2009.

Rusia s-a declarat „serios procupată”, iar China, singurul aliat important al Phenianului, a îndemnat „toate părţile să joace un rol constructiv”.

Phenianul a acceptat pe 29 februarie un moratoriu asupra tirurilor de rachetă cu rază lungă de acţiune, asupra testelor nucleare şi activităţilor de îmbogăţire a uraniului. În schimb, Statele Unite urmează să îi furnizeze aproximativ 240.000 de tone de produse alimentare.

Washingtonul a avertizat, între timp, că nu va furniza acest ajutor alimentar în cazul în care proiectul nord-coreean va fi dus la capăt.