Coreea de Sud anunţă că vaccinurile Pfizer şi AstraZeneca au o eficienţă de peste 86% după prima doză
Datele transmise de Agenţia sud-coreeană pentru prevenirea şi controlul bolilor (KDCA) au arătat că vaccinul Pfizer, dezvoltat în colaborare cu firma germană BioNTech, a avut o eficienţă de 89,7% în prevenirea infectărilor cu noul coronavirus la două săptămâni după administrarea primei doze, în timp ce vaccinul AstraZeneca a demonstrat o eficienţă de 86% după prima doză.
Analiza s-a bazat pe informaţiile medicale obţinute de la peste 3,5 milioane de persoane din Coreea de Sud cu vârste de peste 60 de ani timp de două luni, începând din 26 februarie, şi a inclus 521.133 de persoane care au primit primele doze ale vaccinurilor Pfizer şi AstraZeneca.
Specialiştii sud-coreeni au constatat 1.237 de cazuri de COVID-19 în rândul grupului larg de raportare şi doar 29 de cazuri în grupul vaccinat, a precizat KDCA.
„Studiul arată că ambele vaccinuri asigură o protecţie ridicată împotriva bolii după prima doză. Oamenii ar trebui să urmeze schema completă de vaccinare potrivit recomandărilor, întrucât rata de protecţie va creşte încă şi mai mult după cea de-a doua doză”, au adăugat specialiştii sud-coreeni.
Studiul a fost publicat într-o perioadă în care Coreea de Sud doreşte să îşi accelereze campania de imunizare după ce apariţia unor informaţii în presă despre posibile probleme de siguranţă a acestor seruri i-a descurajat pe unii dintre locuitorii acestei ţări să se vaccineze.
„Aproximativ 95% dintre oamenii care au murit de coronavirus în ţara noastră erau seniori cu vârste de peste 60 de ani, iar vaccinurile scad considerabil riscurile pentru aceşti oameni”, a declarat ministrul sud-coreean al Sănătăţii, Yoon Tae-ho, într-o conferinţă de presă organizată miercuri.
Ministrul Yoon a mai spus că posibilitatea de apariţie a unor efecte secundare, inclusiv a cazurilor de tromboze, este „extrem de rară” şi că cele mai multe dintre aceste efecte sunt tratabile.
Coreea de Sud a vaccinat până în prezent doar 6,7% din populaţia sa de 52 de milioane de locuitori cu cel puţin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, dar şi-a stabilit obiectivul ambiţios de a vaccina 70% din populaţie până în septembrie şi de a atinge imunitatea de grup până în noiembrie.
Începând de miercuri, sud-coreenii care au urmat schema completă de vaccinare şi cei care prezintă rezultate negative la teste COVID-19 şi nu au simptome vor fi exceptaţi de la carantina obligatorie de două săptămâni atunci când se întorc din străinătate. Măsura are scopul de a încuraja vaccinările împotriva noului coronavirus.
KDCA a raportat 676 de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 marţi seară. Bilanţul total al infectărilor a ajuns la 124.945 de cazuri şi cel al deceselor la 1.847.