Coreea de Sud: Lupta opoziției contra președintelui Yoon Suk Yeol și a puterii politice continuă

Opoziţia din Coreea de Sud a acuzat luni partidul de guvernământ că organizează "a doua lovitură de stat", agăţându-se de putere şi refuzând să-l destituie pe preşedintele Yoon Suk Yeol, împins spre demisie în urmă cu şase zile după o efemeră proclamare a legii marţiale, notează AFP.
AGERPRES - lun, 09 dec. 2024, 09:08
Coreea de Sud: Lupta opoziției contra președintelui Yoon Suk Yeol și a puterii politice continuă

„Indiferent cum ar încerca ei să îl justifice, acesta este al doilea act de rebeliune şi a doua lovitură de stat, ilegală şi anticonstituţională în Coreea de Sud”, a declarat Park Chan-dae, liderul grupului parlamentar al Partidului Democrat.

Yoon a scăpat la limită unei prime moţiuni depuse împotriva sa, supusă votului parlamentului sâmbătă seară. Partidul puterii poporului (PPP), din care provine, a boicotat votul şi l-a invalidat, din lipsă de cvorum.

Preşedintele era vizat de această moţiune pentru că a proclamat surprinzător legea marţială în cursul nopţii de marţi spre miercuri, măsură pe care a fost nevoit să o abroge şase ore mai târziu, sub presiunea parlamentului şi a străzii.

După eşecul votului, PPP a explicat că a obţinut de la Yoon Suk Yeol promisiunea că se va retrage şi va lăsa guvernarea partidului său, precum şi prim-ministrului.

Duminică, liderul PPP, Han Dong-hoon, a afirmat că Yoon nu se va amesteca în treburile statului, nici în afacerile externe, chiar înainte de demisia sa efectivă.

Partidul Democrat, principala forţă de opoziţie, a denunţat o încălcare clară a Constituţiei.

„Han Dong-hoon şi premierul Han Duck-soo, care nu au nicio autoritate constituţională, încearcă să preia puterea, continuând o rebeliune periculoasă şi ilegală”, a acuzat deputata Partidului Democrat Jeon Hyun-hee.

Han Dong-hoon „s-a aliniat crimei de rebeliune şi nu mai este calificat să fie liderul partidului la putere”, a continuat ea, numindu-l pe prim-ministru un conspirator care trebuie să demisioneze.

Te-ar mai putea interesa și
CSAT a evaluat două scenarii privind viitorul Salinei Praid, recondiționarea minei vechi sau construirea unor mine noi
CSAT a evaluat două scenarii privind viitorul Salinei Praid, recondiționarea minei vechi sau construirea unor mine noi
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au evaluat, luni, două scenarii pentru viitorul Salinei Praid - unul de recondiţionare a minei vechi şi altul de înfiinţare a unei noi......
Ministerul Dezvoltării a decontat facturi de peste 11,8 milioane de lei pentru lucrări realizate cu finanțare prin PNRR
Ministerul Dezvoltării a decontat facturi de peste 11,8 milioane de lei pentru lucrări realizate cu finanțare prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a decontat facturi în valoare totală de 11.879.213,34 ...
Hesburger inaugurează al 11-lea restaurant din România la Pitești, aceasta fiind a doua unitate deschisă în județul Argeș
Hesburger inaugurează al 11-lea restaurant din România la Pitești, aceasta fiind a doua unitate deschisă în județul ...
Hesburger, cel mai mare lanț de restaurante de burgeri din Finlanda, deschide al 11-lea restaurant din România, în Pitești, ...
Bruxelles-ul și Kievul au ajuns la un acord de principiu privind importurile de produse agricole din Ucraina
Bruxelles-ul și Kievul au ajuns la un acord de principiu privind importurile de produse agricole din Ucraina
Comisia Europeană a anunţat luni că a ajuns la un "acord de principiu" în materie de liber schimb cu Ucraina, în special ...