Coreea de Sud: Procurorii cer arestarea moştenitorului Samsung

Procurorii speciali care anchetează răsunătorul scandal politic de corupţie care zguduie Coreea de Sud au cerut luni arestarea moştenitorului grupului Samsung, Lee Jae-Yong, potrivit unui comunicat al acestora, citat de AFP.
Economica.net - lun, 16 ian. 2017, 07:00
Coreea de Sud: Procurorii cer arestarea moştenitorului Samsung

Fiul preşedintelui grupului Samsung, Lee Kun-Hee, şi nepot al fondatorului său, Lee Jae-Yong a fost audiat săptămâna trecută timp de 22 de ore asupra unor suspiciuni de corupţie.

El ar fi primul şef de companie care ar fi arestat în această afacere care a dus la destituirea preşedintei Park Geun-Hye.

Procurorii îl acuză că i-a oferit milioane de dolari pe post de mită lui Choi Soon-sil, o veche prietenă a preşedintei Park Geun-hye, relatează şi Reuters. Choi Soon-sil este protagonista principală a scandalului de corupţie şi se află în detenţie.

Valoarea mitei date de Lee se ridică la 36,42 milioane de dolari. Acuzaţiile împotriva lui includ sperjur şi delapidare.

Un tribunal din Seul va decide miercuri dacă va emite sau nu un mandat de arestare a vicepreşedintelui Samsung Electronics.

‘Prin decizia de a solicita un mandat de arestare, biroul procurorului special a apreciat că, deşi situaţia economică a ţării noastre este importantă, punerea în aplicare a legii are prioritate’, a declarat, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Lee Kyu-chul.

Într-un comunicat remis luni, grupul Samsung a anunţat că nu acceptă acuzaţiile de dare de mită formulate împotriva lui Lee Jae-Yong. ‘Decizia procurorului special e greu de înţeles’, se arată în document.

Te-ar mai putea interesa și
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Rusia - Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi conferinţa de presă anuală, precum şi programul televizat de întrebări-răspunsuri. Sesiunea de întrebări-răspunsuri pentru......
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor ...
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian ...
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...