Coreea de Sud se aşteaptă ca Phenianul să efectueze noi teste de rachetă

Coreea de Sud a anunţat luni că se aşteaptă la noi teste de rachete din partea Coreei de Nord, după cele de la sfârşitul săptămânii, care l-au determinat pe secretarul general al ONU Ban Ki-moon să îşi exprime îngrijorarea faţă de riscul unei "escaladări periculoase", relatează AFP.
Economica.net - lun, 20 mai 2013, 12:11
Coreea de Sud se aşteaptă ca Phenianul să efectueze noi teste de rachetă

„Armata noastră supraveghează îndeaproape activităţile militare nord-coreene, din cauza unor posibile noi tiruri”, a declarat pentru presă Kim Min-seok, un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

Coreea de Nord a lansat trei rachete cu rază scurtă de acţiune sâmbătă şi o patra duminică, de pe coasta de est spre Marea Japoniei, probabil în cadrul unor manevre militare, potrivit Coreei de Sud.

Asemenea tiruri au mai fost efectuate, însă de această dată au loc după o perioadă de tensiune puternică în peninsula coreeană, cauzată de un nou val de sancţiuni din partea comunităţii împotriva Phenianului, în urma unui tir de rachetă cu rază lungă de acţiune şi celui de al treilea test nuclear.

Purtătorul de cuvânt a refuzat să identifice aceste rachete, însă, potrivit presei sud-coreene, ar putea să fie vorba despre rachete sol-sol de tip KN-02, cu o rază de acţiune de până la 160 de kilometri.

În urmă cu câteva săptămâni, în cea mai intensă perioadă a crizei, Phenianul părea pregătit să testeze rachete cu rază medie de acţiune, mai multe asemenea arme fiind aduse în poligoane de tragere în zona de coastă. Ele au fost retrase la începutul lui mai, potrivit unor observaţii americane.

Washingtonul şi Seulul se tem că testarea unei rachete cu rază medie de acţiune, de tip Musudan, ar putea să relanseze tensiunile.

Rachetele de tip Musudan au o rază de acţiune de 2.500 până la 4.000 de kilometri, o distanţă suficientă pentru a atinge Coreea de Sud şi Japonia şi, eventual, baze americane situate pe Insula Guam, în Pacific.

Aceste tiruri, deşi au o rază scurtă de acţiune, îl îngrijorează pe secretarul general al ONU Ban Ki-moon, care „rămâne preocupat de provocări şi tensiuni în peninsula coreeană, mai ales date fiind riscurile unui calcul greşit şi unei escaladări periculoase”, a declarat duminică purtătorul său de cuvânt Martin Nesirky.

Te-ar mai putea interesa și
Operatorii interesați de Rabla trebuie să declare ajutoarele de minimis primite în ultimii trei ani
Operatorii interesați de Rabla trebuie să declare ajutoarele de minimis primite în ultimii trei ani
Operatorii privați trebuie să declare ajutoarele de minimis primite în ultimii 3 ani, inclusiv cele acordate de alte instituții finanțatoare decât Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), la......
Partidele pro-europene spun că înțeleg gravitatea situației economice a României și caută soluții de rezolvare a deficitului bugetar gigantic creat de fostul premier, Ciolacu
Partidele pro-europene spun că înțeleg gravitatea situației economice a României și caută soluții de rezolvare a ...
Delegaţiile partidelor pro-europene – PSD, PNL, USR, UDMR şi reprezentanţii Grupului Minorităţilor Naţionale – ...
Șantierul Damen Galați a livrat un feribot electric, destinat canadienilor de la BC Ferries
Șantierul Damen Galați a livrat un feribot electric, destinat canadienilor de la BC Ferries
Șantierul Naval Damen Galați a lansat recent un feribot complet echipat pentru operare electrică, destinat companiei canadiene ...
Băncile din România au identificat șase riscuri sistemice ridicate. Deteriorarea echilibrelor interne este cel mai ridicat risc – BNR
Băncile din România au identificat șase riscuri sistemice ridicate. Deteriorarea echilibrelor interne este cel mai ridicat ...
Deficitele gemene, cel bugetar și de cont curent sunt cele mai vulnerabile puncte ale economiei, conform sondajului efectuat ...