Coreea de Sud se pregăteşte de reunificare

Speranţele privind reunificarea celor două Corei au crescut odată cu apropierea lor de Statele Unite.
Economica.net - mar, 01 nov. 2011, 19:45

Coreea de Sud a anunţat marţi că intenţionează să creeze un fond pentru colectarea a zeci de miliarde de euro, sumă destinată finanţării primului an de după o eventuală reunificare cu Coreea de Nord.

Anunţul Ministerului Reunificării coincide cu o relansare a eforturilor de apropiere între Statele Unite şi Coreea de Sud, pe de o parte, şi Statele Unite şi Coreea de Nord, în privinţa programului nuclear nord-coreean, pe de altă parte.

Fondul, alimentat cu bani publici şi privaţi, ar urma să conţină cel puţin 55.000 de miliarde de woni (35,6 miliarde de euro), sumă ce reprezintă costurile estimate pentru Coreea de Sud aferente primului an de reunificare.

Costul total al reunificării ar putea atinge 240.000 de miliarde de woni, adică un sfert din Produsul Intern Brut (PIB) al Coreei de Sud la nivelul anului 2010.

În condiţiile în care PIB-ul pe cap de locuitor în Coreea de Nord reprezintă aproximativ 5 la sută din cel din Coreea de Sud, Seulul va suporta singur povara financiară a reunificării.

Preşedintele sud-coreean Lee Myung-Bak a propus, anul trecut, introducerea unui nou impozit în acest scop, provocând furia Phenianului.

Dar anchete de opinie recente relevă o atitudine ostilă în creştere a sud-coreenilor faţă de reunificare, parţial din cauza costurilor acesteia.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a anunțat pe cine va numi ambasador în Panama, la câteva zile după ce a amenințat că SUA va recupera controlul asupra Canalului Panama (Video)
Trump a anunțat pe cine va numi ambasador în Panama, la câteva zile după ce a amenințat că SUA va recupera controlul ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, l-a nominalizat pe comisarul comitatului Miami-Dade, Kevin Marino Cabrera, ca ambasador în Panama, după ce a ameninţat că America îşi va reafirma......
Armata israeliană și-a relaxat regulile de angajare în luptă la începutul războiului din Gaza, cea ce a dus la numeroase victime în rândul civililor – New York Times
Armata israeliană și-a relaxat regulile de angajare în luptă la începutul războiului din Gaza, cea ce a dus la numeroase ...
Armata israeliană şi-a relaxat regulile de angajare în luptă la începutul războiului din Gaza pentru a le permite comandanţilor ...
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Iordania anunță că 18.000 de sirieni s-au întors în țara lor după căderea lui Bashar al-Assad
Aproximativ 18.000 de sirieni au părăsit Iordania pentru a se întoarce în ţara lor de la căderea lui Bashar al-Assad ...
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a fost avariat
Finlanda suspectează de sabotaj un petrolier rus, după ce un cablu electric submarin care făcea legătura cu Estonia a ...
Poliţia finlandeză a transmis joi că suspectează petrolierul Eagle S, provenit din Rusia şi suspectat că face parte ...