Coreea de Sud va amenda distribuitorii de alimente pentru aşa-numita „shrinkflation”, reducerea dimensiunii (greutăţii) produselor

03 05. 2024
c6f80066-d293-11ea-88dd-6bec610be4a6_image_hires_153509

Fenomenul „shrinkflation” (shrink – micşorare şi inflation – inflaţie) a devenit o problemă pentru consumatori şi guverne, în condiţiile în care gospodăriile sunt afectate de scăderea puterii de cumpărare, în urma inflaţiei ridicate, scrie Agerpres.

Fair Trade Commission (FTC), Autoritatea pentru concurenţă din Coreea de Sud, a precizat că a desemnat practica anumitor firme de a reduce dimensiunile produselor, în timp ce păstrează preţurile nemodificate, drept o practică incorectă pentru care vor fi aplicate amenzi.

Majoritatea producătorilor de alimente procesate şi produse de larg consum utilizate în gospodării, precum hârtie igienică, şampon şi detergenţi vor trebui să precizeze pe etichetă, timp de trei luni, dacă au redus dimensiunile produselor într-un mod care să provoace o creştere a preţului unitar.

Noile reguli vor intra în vigoare în luna august, după o perioadă de graţie de trei luni, iar cei care le vor încălca vor fi amendaţi prima dată cu cinci milioane de woni şi cu 10 milioane de woni la cea de a doua abatere.

„Modificarea este destinată evitării situaţiei în care companiile reduc mărimea, standardul, greutatea sau cantitatea produselor lor, fără o informare adecvată, astfel încât consumatorii suportă, fără ştiinţă, o majorare substanţială de preţ”, a precizat FTC într-un comunicat de presă.

Creşterea preţurilor la alimente şi a costului vieţii au fost subiecte importante în campania pentru alegerile parlamentare de luna trecută, la care partidul la putere al preşedintelui Yoon Suk Yeol a suferit o înfrângere usturătoare.

În încercarea de a calma creşterile de preţuri, guvernul de la Seul a adoptat mai multe măsuri, inclusiv reducerea tarifelor la importurile de alimente şi punerea de presiuni asupra companiilor pentru ca acestea să limiteze majorările de preţuri.