Coreea de Sud va studia documente clasificate despre schimburile dintre România şi Coreea de Nord
Ministrul român a declarat că el şi omologul său sud-coreean, Yun Byung-se, au fost de acord să demareze un studiu comun, la nivel guvernamental, despre aşa-numitul „moment Ceauşescu”, atunci când ultimul discurs public al dictatorului a fost întrerupt de mulţimea sfidătoare. Incidentul a declanşat proteste la nivel naţional împotriva lui Ceauşescu şi a condus la înlăturarea acestuia.
Potrivit oficialului român, studiul comun va examina „documentele din România în perioada comunistă pentru a înţelege cum a avut loc tranziţia politică după căderea regimului Ceauşescu”.
„Este foarte util să înţelegeţi mai bine trecutul şi să aveţi o perspectivă bună şi proaspătă asupra viitorului”, a declarat Corlăţean în interviul acordat agenţiei de presă Yonhap, aparent referindu-se la unificarea celor două Corei, notează Yonhap.
Regimul Ceauşescu, aminteşte Yonhap, s-a prăbuşit în urma unor masive demonstraţii anti-guvernamentale, iar dictatorul a fost executat după ce a fost condamnat de un tribunal militar în urma unui proces sumar.
Pe de altă parte, Yonhap remarcă faptul că sunt puţini cei care cred că în Coreea de Nord ar putea avea loc o revoluţie violentă similară celei din România. Tânărul lider nord-coreean Kim Jong-un, care preluat puterea după ce tatăl său, Kim Jong-il, a murit la sfârşitul lui 2011, a spulberat speranţele că ar alege o altă cale, implementând reforme. În schimb, el a provocat comunitatea internaţională, lansând rachete cu rază lungă de acţiune şi efectuând al treilea test nuclear.
În acest context, ministrul Corlăţean a avertizat că Phenianul s-ar putea confrunta cu o izolare şi mai accentuată, dacă ignoră apelurile lansate de comunitatea internaţională. Azi, „într-o lume extrem de globalizată şi de interconectată, dacă cineva alege modelul izolării şi nu promovează reformele şi nu îşi deschide societatea, este o soluţie proastă”, a adăugat oficialul român.
Corlăţean a cerut totodată Coreii de Nord „să poarte un dialog politic şi să nu recurgă la acte provocatoare, la teste nucleare sau la teste de rachete balistice”.