Corina Creţu, despre spitalele regionale pe bani europeni: Nicăieri nu durează atât de mult, adică după 7 ani de la semnarea contractului să nu ai nici măcar o groapă făcută

Fostul comisar european Corina Creţu, în prezent europarlamentar, afirmă, referindu-se la proiectele spitalelor regionale pe care România vrea să le construiască pe bani europeni, că „fiecare ministru al Sănătăţii care a venit a vrut un alt proiect”. Ea spune că nicio altă ţară nu a avut nevoie de şapte ani pentru a ridica un astfel de spital.
News.ro - D, 08 mai 2022, 13:49
Corina Creţu, despre spitalele regionale pe bani europeni: Nicăieri nu durează atât de mult, adică după 7 ani de la semnarea contractului să nu ai nici măcar o groapă făcută

„Am avut experienţa spitalelor regionale, pentru Cluj, Iaşi şi Craiova le-am semnat în 2015 cu Guvernul  Ponta, am sperat să le inaugurez până la final, dar fiecare ministru al Sănătăţii care a venit a vrut un alt proiect”, a declarat ea în emisiunea Insider Politic, de la Prima TV.
În acest context, fostul comisar european spune că a avut „un război” cu propria conştiinţă, pentru că, pe de o parte, nu voia să-şi critice ţara, dar pe de altă parte trebuia să atragă atenţia, în perioada în care făcea parte din Comisia Europeană, asupra întârzierilor pe care România le înregistra în ceea ce priveşte accesarea de fonduri europene pentru spitalele regionale, scrie News.ro.

Ea a dat ca exemplu situaţia proiectului spitalului regional Iaşi care a fost blocat la un moment dat din cauză că două comune au intrat în competiţie, fiecare dorind ca spitalul să fie amplasat pe teritoriul său.

„Nu mi se pare normal ca o regiune întreagă să o ţii în suspans  pentru că două comune se bat pentru locul de amplasament. În 2018 s-au realizat studiile de fezabilitate de Banca Europeană de Investiţii, dar iată că suntem în 2022 şi de-abia acum se contractează firmele care vor lucra. Deci după 7 ani. Nicăieri nu durează atât de mult, adică după 7 ani se la semnarea contractului să nu ai nici măcar o groapă făcută, nu ai încă desemnate companiile care vor lucra”, a adăugat Corina Creţu.

Întrebată când crede că se vor realiza, în cele din urmă, aceste spitale, eurodeputatul spune că după 2027 banii se vor pierde.

Te-ar mai putea interesa și
Schimbare la conducerea Ingka Group, societatea care deține majoritatea magazinelor IKEA. Directorul general Jesper Brodin a demisionat, iar în locul lui vine adjunctul Juvencio Maetzu
Schimbare la conducerea Ingka Group, societatea care deține majoritatea magazinelor IKEA. Directorul general Jesper Brodin ...
Jesper Brodin, directorul general de la Ingka Group, entitatea care deţine majoritatea magazinelor IKEA, a demisionat după opt ani, şi va fi înlocuit cu spaniolul Juvencio Maetzu, primul şef al......
Studiu BCG: Doar 0,1% din clienții de top generează 37% din valoarea globală a pieței de lux. Segmentul ultra-high-end reprezintă motorul creșterii în următoarele 18 luni
Studiu BCG: Doar 0,1% din clienții de top generează 37% din valoarea globală a pieței de lux. Segmentul ultra-high-end ...
Boston Consulting Group (BCG) a prezentat rezultatele celei de-a 11-a ediții a Altagamma Consumer & Retail Insight, studiul ...
FOTO Încă un șantier de autostradă abandonat? „Armata” UMB, retrasă și de pe lotul 4 al A0 Nord
FOTO Încă un șantier de autostradă abandonat? „Armata” UMB, retrasă și de pe lotul 4 al A0 Nord
Pasionații de infrastructură au postat miercuri imagini cu lotul 4 Nord din Autostrada Bucureștiului (A0). La fel ca pe ...
AnimaWings programează zboruri regulate către Istanbul, de pe cinci aeroporturi din România
AnimaWings programează zboruri regulate către Istanbul, de pe cinci aeroporturi din România
Transportatorul aerian AnimaWings anunță introducerea de zboruri regulate către Istanbul, cu plecare de pe cinci aeroporturi ...