Corina Creţu: Gradul de absorbţie a fondurilor europene este 20%

Economica.net
10 05. 2019
corinacretu_68442400_91900900

Ea a arătat că principalul proiect de infrastructură mare care a fost semnat şi finanţat în acest exerciţiu financiar este cel legat de reabilitarea căii ferate Radna (Arad) – Gurasada – Simeria (Hunedoara), pentru care Comisia Europeană a aprobat fonduri în valoare de 1,3 miliarde de euro.

Un alt proiect important se referă la modernizarea Drumului European E79, Oradea-Deva, pentru acesta fiind aprobată o finanţare de 76 de milioane de euro.

„Gradul de absorbţie este 20%, la ora actuală, pentru perioada 2014-2020. Este foarte trist că se pierd aceste şanse şi oportunităţi. Eu n-o să spun că nu s-au realizat şi lucruri bune. Din păcate, s-au făcut proiecte mici. Cel mai mare proiect pe care l-am aprobat este cel legat de calea ferată dintre Arad şi Simeria, în valoare de 1,3 miliarde de euro. Am aprobat absolut toate proiectele care s-au depus, până la această oră, de către Guvernul României”, a spus Corina Creţu.

Ea a menţionat că mai trebuie depuse proiecte mari şi s-a arătat dispusă, prin prisma funcţiei pe care o deţine, să discute problemele apărute cu premierul Viorica Dăncilă.

„Ce se mai poate face? Trebuie depuse proiecte. Din acest punct de vedere eu mi-am făcut datoria, am ajutat România cât am putut. Uşa mea a fost deschisă pentru toţi miniştrii României, indiferent de guvernele cu care am lucrat – Ponta, Cioloş, Tudose, Grindeanu, Dăncilă. Şi mâine, dacă doamna prim-ministru doreşte să trecem în revistă toate problemele care sunt, eu sunt la dispoziţia Guvernului României. Nu mai avem proiecte de aprobat. Acest lucru este unul care mă doare, pentru că în alte ţări avem prea multe proiecte şi nu avem suficienţi bani”, a spus comisarul european.

Potrivit acesteia, rata de contractare a fondurilor europene este sub 60%.

Corina Creţu, candidată Pro România la europarlamentare, liderii partidului Victor Ponta şi Sorin Cîmpeanu, precum şi Ioan Rus au fost prezenţi vineri în Simeria, Hunedoara şi Deva pentru a prezenta oferta electorală a partidului pentru alegerile europarlamentare.