Corina Creţu: Mă doare să văd că unele neîmpliniri ale statelor membre sunt puse pe seama Bruxelles-ului
„Mă doare să văd că unele neîmpliniri ale Statelor Membre sunt puse pe seama Bruxelles-ului, a Comisiei Europene. Este absolut nedrept. Nu ne putem substitui autorităţilor naţionale şi locale. În orice caz, felicit toate Statele Membre pentru progresele realizate, mi-aş dori să văd o implementare accelerată a unor proiecte de calitate şi vreau să vă asigur că vom lucra în continuare cu autorităţile pentru a facilita acest lucru”, scrie Corina Creţu.
Comisarul european aminteşte, la patru ani de la preluarea mandatului, că, pentru prima dată în istoria Uniunii Europene, bugetul european pentru politica regională 2021-2027 alocă cea mai mare sumă, 373 miliarde de euro, către politica de coeziune, iar din această suma 80% urmează să reprezinte investiţii în regiunile mai puţin dezvoltate din Europa.
„Am conştiinţa împăcată în legătură cu lucrurile bune pe care le-am făcut: încheierea programelor pentru perioada 2007-2014 în toate Statele Membre, încheierea Acordurilor de Parteneriat şi a Programelor Operaţionale pentru perioada 2014-2020, dar mai ales negocierea Bugetului european pentru politica regională, 2021-2027, când, pentru prima dată în istoria Uniunii Europene, suma cea mai mare, 373 miliarde de euro, va fi alocată către politica de coeziune, iar din această sumă 80 la sută vor fi investiţi în regiunile mai puţin dezvoltate din Europa”, arată sursa citată.
Totodată, Corina Creţu menţionează şi lansarea Grupului pentru simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene.
„Am lansat Grupul pentru simplificarea procedurilor de accesarea fondurilor europene, un alt grup de experţi lucrează pentru strategii adaptate la nevoile cetăţenilor din regiunile rămase în urmă, lucrăm pentru a adapta regiunile carbonifere la cerinţele secolului 21. Le mulţumesc tuturor colegilor mei din Cabinet, de la DG Regio, din Comisie, tuturor Guvernelor şi miniştrilor cu care am lucrat în ultimii patru ani. Singurul meu obiectiv este de a vedea că regiunile se dezvoltă, viaţa oamenilor se îmbunătăţeşte considerabil graţie solidarităţii europene şi a fondurilor pe care le gestionez”, afirmă comisarul european.
În data de 8 octombrie, comisarul european pentru politică regională a afirmat că nu mai acceptă insulte din partea Guvernului României, în contextul în care a avertizat de nenumărate ori autorităţile de la Bucureşti că România pierde bani din lipsa proiectelor, însă a fost apostrofată că spune lucrurilor pe nume.
„Este de datoria mea de comisar pentru politică regională să avertizez toate statele membre, deci implicit şi România, despre riscul pierderilor sau dezangajărilor de fonduri, mai ales în domeniul infrastructurii, având în vedere că sunt lucrări complexe, care necesită ani de zile, şi trebuie să îmi fac datoria şi să spun atunci când o ţară riscă să îşi piardă şansa la dezvoltare pentru generaţii întregi. După cum ştiţi, de când am devenit comisar european pentru politică regională, am încercat să ajut cu rata de absorbţie pentru regiunile mai puţin dezvoltate. În cazul României, am făcut eforturi extraordinare, în sensul că am fazat foarte multe proiecte în valoare de trei miliarde de euro, practic am degrevat bugetul naţional de trei miliarde de euro, bani care ar fi fost pierduţi”, a spus oficialul european, într-o conferinţă de presă susţinută la Bruxelles.
Ea a arătat că în România s-a ajuns la o rată de absorbţie, pentru perioada 2007 – 2013, de peste 90%, în condiţiile în care în 2014 s-a plecat de la sub 50%.