Corlăţean încurajează o prezenţă mai consistentă a investitorilor japonezi în România
„Ministrul Titus Corlăţean a salutat prezenţa la Bucureşti a oaspetelui nipon, care confirmă ritmul susţinut al dialogului bilateral. În acest sens, a evocat vizita oficială pe care a efectuat-o la Tokyo, în februarie 2013, prilej cu care a fost semnată Declaraţia pentru un Parteneriat Reînnoit între România şi Japonia. Amintind de preconizatele vizite în Japonia ale miniştrilor români ai economiei, mediului şi învăţământului superior, cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnologice, în toamna acestui an, ministrul Titus Corlăţean a reiterat invitaţia adresată şefului diplomaţiei nipone de a efectua o vizită în ţara noastră. De asemenea, a evocat scrisoarea de invitare a premierului nipon să viziteze România, înmânată şefului diplomaţiei nipone cu ocazia vizitei din februarie”, se arată în comunicatul MAE.
Şeful diplomaţiei române a apreciat implicarea ministrului Sadakazu Tanigaki în dezvoltarea relaţiilor româno-nipone, în calitate de Preşedinte al Ligii Parlamentare de Prietenie Japonia-România şi a subliniat interesul părţii române pentru intensificarea dialogului parlamentar, inclusiv la nivelul preşedinţilor celor două Camere.
„Demnitarul român a arătat deschiderea autorităţilor guvernamentale de la Bucureşti pentru consolidarea dialogului sectorial cu partea japoneză în domeniile economic, cultural şi inter-uman. În acest sens, a încurajat o prezenţă şi mai consistentă a investitorilor japonezi în România. În acest context, a subliniat sprijinul Guvernului român pentru realizarea proiectului liniei de metrou către aeroportul Henri Coandă, prin identificarea soluţiei tehnice celei mai avantajoase pentru ambele părţi”, se mai precizează în comunicatul citat.
De asemenea, ministrul român a mulţumit părţii japoneze pentru decizia guvernului de la Tokyo de a extinde pentru încă trei ani (până la 31 decembrie 2015) programul Visa Waiver pentru cetăţenii români care călătoresc în Japonia în scop turistic. El a reiterat angajamentul părţii române pentru continuarea campaniei de informare publică a cetăţenilor români privind condiţiile de intrare şi şedere pe teritoriul japonez şi a consecinţelor juridice în cazul încălcării legislaţiei nipone, în vederea permanentizării regimului de scutire de viză în aceste coordonate.
Ministrul Titus Corlăţean a subliniat sprijinul României pentru finalizarea cu succes a negocierilor pentru Acordul de Liber Schimb şi a Acordului de Parteneriat Strategic între Uniunea Europeană şi Japonia. De asemenea, demnitarul român a reiterat susţinerea României pentru obţinerea de către Japonia a unui loc de membru permanent în Consiliul de Securitate al ONU.
„Demnitarul japonez a adresat mulţumiri pentru primirea călduroasă a părţii române şi a accentuat asupra relaţiilor de prietenie dintre cele două state. În acest cadru, a solicitat sprijinul autorităţilor române pentru firmele japoneze prezente pe piaţa românească şi a adus în atenţie două domenii sectoriale cu potenţial semnificativ de colaborare, respectiv energia şi agricultura. Cu acest prilej, şi-a exprimat satisfacţia pentru ritmul susţinut al relaţiilor bilaterale la nivel politic şi a menţionat dorinţa părţii japoneze de a întreprinde demersuri pentru realizarea vizitei în România a primului ministru Shintaro Abe”, punctează MAE.