Cornel Coca Constantinescu a fost numit vicepreşedinte al ASF
Anterior, Cornel Coca Constantinescu a primit, cu unanimitate de voturi, avizul favorabil pentru această funcţie din partea membrilor comisiilor pentru buget şi comisiilor economice ale celor două Camere ale Parlamentului.
Potrivit comunicatului, Cornel Coca Constantinescu, prim-vicepreşedinte al ASF, are o experienţă de peste 25 de ani în domeniul pieţelor financiare. A ocupat, printre altele, poziţiile de vicepreşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (2011 – 2013), preşedinte şi director general al MKB Romexterra Leasing (2003 – 2011), vicepreşedinte (2004) şi de membru al Consiliului de Administraţie al Romexterra Bank (2004 – 2006).
Cornel Coca Constantinescu este Doctor în ştiinţe economice, specialitatea Finanţe, iar din anul 2010 este profesor asociat în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti.