Cornel Cojocaru: Comunicatorii și jurnaliștii greșesc în egală măsură

Economica.net
26 06. 2014
cornel_cojocaru_25796400

‘Avem în presă şi funcţionari de presă, cum avem şi între comunicatori funcţionari de comunicare. Au fost cazuri, şi sunt încă, din păcate, în care jurnalişti au fost daţi în judecată de o anumită companie sau alta, cărora li s-a reproşat de exemplu o anumită abordare, dar acesta, ziaristul, spune că nu a primit nicio clarificare până la închiderea ediţiei. Avem slăbiciuni şi de o parte şi de alta. Dacă fiecare dintre noi înţelege măcar 10% din această situaţie, cu siguranţă se va îmbunătăţi comunicarea în folosul cititorului, telespectatorului sau ascultătorului de radio’, a spus Cornel Cojocaru, la Colocviile Pieţei Financiare ‘Florin Petria’.

Cojocaru consideră că subiectul răspunderii comunicatorului într-o companie se discută de peste 20 de ani.

‘O problemă care se dezbate de peste 20 de ani este cea privind în subordinea cui se află comunicarea într-o companie. Aceasta ar trebui să fie cel puţin în subordinea unui CEO. Din păcate comunicatorii nu sunt recunoscuţi decât în proporţie de 20% ca făcând activitate de management într-o companie’, a subliniat Cojocaru.

Trustul de Presă FinMedia şi revista Piaţa Financiară au acordat joi premii pentru jurnaliştii specializaţi în domeniul economic.