Coronavirus – Al doilea deces în SUA. Primul caz de contaminare la New York

Un septuagenar a murit sâmbătă, în regiunea oraşului Seattle (Statele Unite), după ce a contractat noul coronavirus, acesta fiind al doilea deces provocat de Covid-19 în Statele Unite, în timp ce primul caz a fost confirmat la New York, informează AFP.
Economica.net - lun, 02 mart. 2020, 06:25
Coronavirus - Al doilea deces în SUA. Primul caz de contaminare la New York

Pacientul a murit la spitalul Evergreen Health din Kirkland, la marginea oraşului Seattle, unde fusese confirmat sâmbătă primul deces provocat de noul coronavirus în Statele Unite, cel al unui bărbat trecut de 50 de ani.

Septuagenarul este unul dintre cele patru cazuri noi anunţate duminică de agenţia sanitară din comitatul King, unde se găseşte oraşul Seattle, în extremitatea nord-vestică a ţării.

Ceilalţi trei pacienţi, un septuagenar, un octogenar şi un nonagenar, toţi cu probleme de sănătate anterioare, sunt în stare critică.

Aceste patru noi cazuri duc la zece numărul de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 în comitatul King, a anunţat duminică agenţia, care va organiza luni o conferinţă de presă.

Mai multe dintre aceste cazuri nu au vreo legătură cunoscută cu o persoană care a călătorit în străinătate într-o zonă afectată de virus, ceea ce sugerează că noul coronavirus se răspândeşte în prezent în rândul populaţiei americane.

Tot duminică, autorităţile din statul New York au declarat că un prim caz de contaminare cu coronavirus a fost diagnosticat oficial la New York, la o femeie de circa treizeci de ani care a efectuat recent o vizită în Iran.

Pacienta, care a acuzat dificultăţi de respiraţie, dar a cărei stare nu este considerată gravă, este în prezent izolată la domiciliu.

„Am spus încă de la început că nu era decât o chestiune de timp înainte de identificarea unui caz de coronavirus la New York”, a declarat primarul metropolei, Bill de Blasio, într-un comunicat.

Alte cazuri confirmate au fost anunţate duminică în Rhode Island (1) şi Florida (2).

Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) nu a dat publicităţii date actualizate duminică, după ce anunţase sâmbătă că 22 de cazuri confirmate au fost identificate în Statele Unite.

La această cifră au fost adăugaţi 47 de pacienţi repatriaţi în Statele Unite.

Deşi numărul de cazuri rămâne încă scăzut în Statele Unite, se multiplică criticile la adresa aparentei lipse de pregătire logistică a autorităţilor americane, care au testat oficial până în prezent doar 472 de persoane, potrivit CDC.

De asemenea, câţiva experţi au deplâns lentoarea autorităţilor sanitare în distribuirea kiturilor de depistare a coronavirusului.

Potrivit vicepreşedintelui Mike Pence, mandatat de Donald Trump să conducă echipa de gestionare a crizei, peste 15.000 de kituri au fost introduse pe piaţă în acest weekend, iar guvernul lucrează cu un furnizor pentru a produce alte 50.000.

Sâmbătă, preşedintele Donald Trump a apărat felul în care a fost gestionată criza coronavirusului în Statele Unite, felicitându-se în special pentru faptul că a interzis foarte devreme (2 februarie) intrarea pe teritoriul american persoanelor care au călătorit în China în timpul celor doi săptămâni anterioare.

Sâmbătă, Mike Pence a anunţat aceleaşi dispoziţii în ceea ce priveşte Iranul şi i-a sfătuit pe cetăţenii americani să nu meargă în zonele cele mai afectate din Italia şi Coreea de Sud.

Casa Albă a cerut Congresului o finanţare de 2,5 miliarde de dolari pentru combaterea epidemiei, însă opoziţia democratică estimează că este nevoie de o sumă cu mult mai mare, de 8,5 miliarde de dolari

 

Te-ar mai putea interesa și
Altex deschide un magazin nou în orașul Tulcea
Altex deschide un magazin nou în orașul Tulcea
Altex România anunță deschiderea unui magazin nou în Tulcea, începând cu 29 mai. Unitatea are o suprafata de peste 1.800 mp, fiind totodată și cel mai mare din oras. Situat pe Șoseaua......
Exporturile de grâu ale Ucrainei ar putea coborî până la 15 milioane de tone în sezonul 2025 – 2026
Exporturile de grâu ale Ucrainei ar putea coborî până la 15 milioane de tone în sezonul 2025 – 2026
Exporturile de grâu ale Ucrainei ar urma să scadă în sezonul iulie 2025-iunie 2026, în urma posibilelor schimbări ale ...
ANI: Decizia CCR privind declarațiile de avere poate afecta procesul de aderare la OCDE
ANI: Decizia CCR privind declarațiile de avere poate afecta procesul de aderare la OCDE
Decizia Curţii Constituţionale prin care nu mai pot fi publicate declaraţiile de avere şi interese poate încălca toate ...
Piedone a închis magazinul METRO Militari
Piedone a închis magazinul METRO Militari
Protecția Consumatorilor Sector 6 a constatat mai multor nereguli la magazinul METRO Militari, inclusiv faptul că prețul ...