Coronavirus: Anglia propune vaccinarea adolescenţilor între 12 şi 15 ani

Anglia le va propune persoanelor cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani să se vaccineze împotriva COVID-19 începând de săptămâna viitoare, a anunţat luni seara guvernul, urmând recomandarea dată de medicii-şefi ai celor patru naţiuni ale Regatului Unit (Anglia, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord), informează AFP.
AGERPRES - mar, 14 sept. 2021, 09:52
Coronavirus: Anglia propune vaccinarea adolescenţilor între 12 şi 15 ani

Programul de vaccinare se va face prin instituţiile şcolare, cum se întâmplă deja în cazul altor vaccinuri, cu consimţământul părinţilor sau responsabililor, potrivit Ministerului Sănătăţii, scrie Agerpres.

„Am acceptat recomandarea medicilor-şefi de a extinde vaccinarea la cei între 12 şi 15 ani”, a declarat ministrul sănătăţii britanic Sajid Javid, subliniind că serviciul public de sănătate, NHS, „este gata să livreze vaccinul” pentru această categorie de vârstă.

Competente în materie de sănătate, guvernele locale scoţian, galez şi nord-irlandez vor trebui la rândul lor să-şi anunţe decizia.

Recomandarea medicilor-şefi diferă de concluziile comitetului care supervizează campania de vaccinare (JCVI), ceea ce ar putea genera reticenţă din partea familiilor în a o aplica, în pofida temerilor legate de începerea noului an şcolar.

Această recomandare presupune că trei milioane de adolescenţi din această categorie de vârstă ar fi eligibili în Regatul Unit pentru a primi o primă şi unică doză de vaccin Pfizer/BioNTech.

Cei patru medici-şefi britanici au cerut comitetului să se pronunţe asupra administrării unei a doua doze adolescenţilor din această categorie de vârstă, atunci când mai multe date vor fi disponibile la nivel global.

În recomandarea lor, ei iau în calcul impactul pandemiei asupra educaţiei adolescenţilor şi subliniază că vaccinarea ar putea permite „reducerea (însă nu eliminarea) perturbărilor din învăţământ”.

În pofida îngrijorărilor legate de începerea noului an şcolar, JCVI a estimat în urmă cu 10 zile că beneficiul extinderii vaccinării la cei cu vârste între 12 şi 15 ani este unul marginal. Virusul prezintă un risc scăzut pentru copiii în stare de sănătate bună, a estimat el, recomandând totodată guvernului să solicite şi alte opinii.

Copiii de peste 12 ani care prezintă probleme de sănătate ce îi fac vulnerabili la COVID-19 sunt deja eligibili pentru vaccinare, deschisă pentru toţi tinerii cu vârste între 16 şi 17 ani.

Numeroase ţări occidentale, precum Franţa şi SUA, vaccinează de mai multe săptămâni adolescenţi, astfel că programul de vaccinare din Regatul Unit pare să nu ţină pasul, după o demarare accelerată a campaniei în decembrie anul trecut.

De la începutul pandemiei, peste 134.000 de persoane au decedat în Regatul Unit în decursul celor 28 de zile care s-au scurs după testarea lor pozitivă la COVID-19. Această ţară, cu peste 66 de milioane de locuitori, înregistrează circa 30.000 de noi cazuri pe zi.

Premierul Boris Johnson urmează să prezinte marţi planul său de luptă împotriva virusului în timpul iernii, pe fondul temerilor revenirii patologiilor sezoniere şi al presiunii foarte mari asupra sistemului de sănătate.

Te-ar mai putea interesa și
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare. După consultările de astăzi de la Cotroceni, el speră că......
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...