Coronavirus – China anunţă cel mai scăzut bilanţ cotidian al deceselor din ultimele trei săptămâni
Cele 52 de noi decese – cea mai mică cifră de trei săptămâni – au fost raportate în această provincie. Tot în Hubei au fost indentificate şi 401 din cele 406 de cazuri noi de contaminare raportate miercuri, potrivit Comisiei Naţionale de Sănătate.
În prezent, China numără peste 78.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus. În total, sunt peste 81.000 de cazuri.
De asemenea, autorităţile au plasat în carantină 94 de persoane aflate la bordul unui avion care venea la Nanjing (estul Chinei) de la Seul, în contextul în care trei pasageri aveau febră, a informat televiziunea naţională.
Oficialii vamali s-au urcat în avion la scurt timp după aterizarea acestuia, marţi, pentru a detecta persoane prezentând simptome ale noului coronavirus şi le-au descoperit la trei pasageri, toţi chinezi, care au fost ulterior spitalizaţi pentru testări, potrivit CCTV.
Aceştia nu călătoriseră recent la Wuhan, capitala provinciei Hubei, unde a apărut virusul pentru prima dată, a precizat CCTV.
Ceilalţi 94 de pasageri au fost cazaţi într-un hotel pe care, pentru moment, nu au voie să-l părăsească.
Coreea de Sud este în prezent al doilea centru de contagiune după China, cu 1.146 de cazuri de contaminare anunţate miercuri, în creştere cu 169 faţă de ziua precedentă, şi 11 decese.
În afara Chinei, epidemia afectează tot mai multe ţări unde a provocat cel puţin 2.500 de cazuri de infectare şi peste 40 de decese.