Coronavirus: Germania va extinde restricţiile sociale până pe 10 mai (oficial)

Măsurile de distanţare socială vor fi prelungite probabil cu încă o săptămână cel puţin, a indicat joi cabinetul cancelarului german Angela Merkel, în condiţiile în care locuitorii ţării aşteaptă expirarea acestor reguli în acest weekend, aşa cum se prevedea, transmit dpa şi Reuters preluate de Agerpres.
Economica.net - joi, 30 apr. 2020, 08:56
Coronavirus: Germania va extinde restricţiile sociale până pe 10 mai (oficial)

Regulile privind menţinerea unei distanţe de 1,5 metri între persoane în spaţiile deschise, cu excepţia celor care trăiesc împreună, vor fi extinse în mod cert până pe 10 mai, a precizat pe postul n-tv şeful cancelariei, Helge Braun.

Angela Merkel are prevăzute pentru joi discuţii cu premierii celor 16 landuri cu privire la răspunsul la pandemie.

O discuţie mai amplă despre o nouă viitoare relaxare a restricţiilor va avea loc pe 6 mai, a menţionat Braun.

Merkel a declarat anterior că doar de săptămâna viitoare autorităţile vor putea evalua impactul primei runde de relaxare, care a constat în redeschiderea magazinelor mici şi medii, săptămâna trecută.

Totuşi, unele state cer o repornire mai îndrăzneaţă a economiei, având în vedere progresele înregistrate în ţinerea sub control a epidemiei în ultimele săptămâni.

Cresc presiunile pentru redeschiderea în scurt timp a restaurantelor şi ridicarea interdicţiilor asupra turismului intern, în condiţiile în care suspendarea activităţilor şi restricţiilor cer un tribut drastic economiei germane. În prezent, restaurantele nu pot face decât livrări la domiciliu.

Cel mai nou bilanţ al epidemiei în Germania difuzat joi de institutul de boli infecţioase Robert Koch (RKI) arată 159.119 cazuri confirmate de infectare (+1478 faţă de ziua precedentă) şi un total de 6288 de decese asociate infectării (+173 faţă de miercuri).

RKI a precizat că rata de reproducere a coronavirusului de tip nou este estimată în acest moment la 0.76, ceea ce ar însemna că în medie 100 de persoane infectate cu virusul infectează alte 76, deci nivelul anunţat indică o tendinţă de scădere. Experţii în sănătate publică spun că dacă această rată este de 1 sau mai mult nu se poate pune problema relaxării restricţiilor.

Te-ar mai putea interesa și
INTERVIU Rețeta lui Iulian Stanciu, eMAG, pentru România: Trebuie să avem acest curaj ca prin politici publice să modernizăm societatea și economia
INTERVIU Rețeta lui Iulian Stanciu, eMAG, pentru România: Trebuie să avem acest curaj ca prin politici publice să modernizăm ...
Iulian Stanciu, unul dintre cei mai cunoscuţi antreprenori din România, preşedinte al grupului eMAG, consideră că e nevoie de investiții si un focus pe termen lung pentru a produce schimbări......
Rețeta puiului de la KFC. Ce ingrediente folosește lanțul de restaurante în România și de unde cumpără materia primă
Rețeta puiului de la KFC. Ce ingrediente folosește lanțul de restaurante în România și de unde cumpără materia primă
Celebra rețetă a colonelului Harland Sanders, antreprenorul și bucătarul american care a creat lanțul de restaurante ...
AnimaWings estimează că va transporta 400.000 de pasageri anul acesta și pregătește deschiderea unei noi rute interne
AnimaWings estimează că va transporta 400.000 de pasageri anul acesta și pregătește deschiderea unei noi rute interne
Compania aeriană AnimaWing, parte din Memento Group, estimează că va transporta anul acesta 400.000 de pasageri, atât ...
Israelienii de la Econergy vor pune în operare peste 200 MW în fotovoltaic în acest an în România
Israelienii de la Econergy vor pune în operare peste 200 MW în fotovoltaic în acest an în România
Compania israeliană Econergy, unul dintre cei mai activi investitori în regenerabile din România, estimează că, în ...