Încă un caz în Bucureşti – Un bărbat care a călătorit în Frankfurt, Germania. Acesta a fost internat la Spitalul Victor Babeş.
Alte cazuri de astăzi:
Bărbat din București, 56 ani, a călătorit în Israel în perioada 22-29 februarie 2020, ieri noapte a prezentat simptome, starea de sănătate s-a agravat. A fost internat în ATI la Spitalul V. Babes.
Trei noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate în România, a anunţat miercuri Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba despre un bărbat de 55 de ani din Bucureşti, asimptomatic, contact cu pacientul de la Spitalul „Dimitrie Gerota”, un altul de 31 de ani aflat în autoizolare. Miercuri, 11 martie 2020, au fost raportate oficial şapte cazuri noi în România.
Cele trei noi cazuri:
– Un bărbat, de 55 ani, din Bucureşti, contact cu pacientul de 60 de ani deja diagnosticat care a fost internat iniţial la Spitalul ”Dimitrie Gerota”. Pacientul e asimptomatic
– Un bărbat de 31 de ani, din Bucureşti, aflat în autoizolare.
– O femeie de 53 ani, din Covasna, sosită din 08.03 2020 din Italia, aflată în autoizolare.
Un bărbat din Iaşi a fost confirmat ca fiind infectat şi o femeie de 43 de ani din Capitală a fost confirmată oficial ca fiind infectată miercuri dimineaţă. Astfel, în Bucureşti sunt 15 cazuri confirmate, iar în Ilfov unul. Marţi seară (10 martie 2020), pe sensul de intrare în țară, la cele două artere de control de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II Autostradă s-au format coloane de autoturisme. O celulă de criză s-a format la MAI, Raed Arafat a părăsit o emisiune pentru a ajunge la şedinţa de urgenţă de la Guvern, scrie ROMANIA TV.
La nivel naţional, din cele 35 de cazuri, 14 sunt femei, 17 bărbaţi, iar 5 sunt copii. 11.687 de persoane sunt izolate, iar 487 sunt în carantină.
Alte patru cazuri de coronavirus au fost confirmate, marţi seară, în România. Este vorba despre un bărbat de 57 de ani, întors din Italia, care se află în carantină în Arad, de o femeie de 26 de ani din Hunedoara, despre un bărbat de 37 de ani internat la Spitalul de Boli Infecțioase din Reșița şi despre o femeie în vârstă de 47 de ani din Bucureşti.
Pentru că numărul persoanelor infectate a trecut de 25, România trece în al doilea scenariu de răspuns la coronavirus.
„Se întreabă toată lumea ce înseamnă că am intrat în scenariul 2. Trebuie să înțeleagă lumea că nu s-a întâmplat nimic, decât că noi trebuie să facem niște pregătiri suplimentare în ceea ce privește rețeaua medicală, nu există alte consecințe”, a spus premierul interimar Ludovic Orban, la ședința de guvern din această seară.
„Scenariul 2 este o fază de transmitere sporadică în comunicate, deci suntem departe de ceea ce se întâmplă în Italia, Germania, Franța sau Spania”, a spus ministrul Sănătății, Victor Costache.
Conform informațiilor autorităților, primul scenariu implică între 0 și 25 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Următorul scenariu vizează îmbolnăvirea între 26 și 100 de persoane. Următorul scenariu se activează atunci când sunt între 101 și 2.000 de cazuri. Cel mai grav scenariu este cel în care vor fi confirmați peste 2.001 de bolnavi cu noul tip de virus.
„Anchetele epidemiologice vor fi mai extinse, fiindcă fiecare din aceste cazuri au contacți. Ne așteptăm la secții separate din spital care vor fi pentru coronavirus, ne așteptăm la limitarea unor intervenții chirurgicale care nu sunt absolut necesare, cele pentru niște boli cronice sau intervenții programate. Și ne așteptăm, efectiv, la un control la granița mai accentuat și pentru celelalte țări decât cele care sunt în acest moment în zona roșie sau zona galbenă”, a explicat secretarul de stat Nelu Tătaru.
Adrian Streinu-Cercel a anunţat la România TV că orice cetăţean care vine din străinătate va fi băgat în carantină.
Managerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş”, medicul Adrian Streinu-Cercel, le transmite românilor care vor să vină de Paşte în ţară ca, dacă nu au o nevoie anume să vină, să nu vină, iar dacă trebuie totuşi să vină, să ia în calcul că ar putea fi izolaţi la domiciliu.
Şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, a anunţat că a fost convocată o celulă de criză la Minusterul de Interne. „Afluxul de români care se afă la graniţa de vest, care se întorc în ţară. Este aglomeraţie şi în acest moment la nivelul MAI se desfăşoară o celulă criză pentru identificarea şi adoptarea soluţiilor care să ducă la defluirea aglomeraţiei”, a spus Dancă, marţi seară.
Potrivit acestuia, sunt implicate instituţiile din subordinea MAI şi instituţiile prefectului din judeţele de granişă, responsabili din DSP şi Ministerul Sănătăţii.
Dancă a preciza că cei care vin din zonele aflate în carantină, aşa numitele zone roşii, sunt trimişi în carantină instituţionalizată.
Dancă spune că la graniţă se verifică documentele, se completează formularele, iar din această cauză s-a format aglomeraţie, mai ales că numărul de persoane este unul foarte mare.
„Facem un apel la înţelegere, la calm, pentru că este în interesul atât personal al celor care vin aceste zone cât i al celor din familiile lor să respecte cu stricteţe indicaţiile autorităţilor în ce priveşte completarea riguroasă a formularelor de călătorie. Sunt proceduri care trebuie urmate şi care necesită timp” a sus Dancă.
Acesta a arătat că personalul de la Poliţia de Frontieră şi DSP face faţă „cu dificultate” situaţiei create de numărul mare al celor care intră în ţară.
Dancă a mai precizat că judeţele de la graniţa de vest au identificat mai multe locaţii pentru carantină şi se identifică în cotinuare astfel de spaţii.
Întrebat ce se va întâmpla cu persoanele care nu vor să se supună măsurilor de carantină şi izolare, Dancă a răspuns că cei care refuză carantina instituţionalizată vor intra în procedurile decise de Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă şi intră sub incidenţa legislaţiei penale.
Peste 40.000 de persoane care au venit din Italia au tranzitat punctele de trecere a frontierei, în ultimele săptămâni, iar aproximativ 2.500 de cetăţeni chinezi au intrat în ţară din China şi zonele administrative ale acestei ţări, au anunţat, marţi, oficialii Poliţiei de Frontieră.
UPDATE: Persoanele care vor să intre în țară prin Vama Nădlac II au de așteptat, marți seara, aproximativ 50 de minute. În punctul de trecere al frontierei dintre Ungaria și România se circulă pe 3 benzi, iar formalitățile durează mai mult, pentru că trebuie să completeze formularul privind COVID-19.
Marcel Vela a convocat celula de criză de la MAI, după ultimele evenimente de la granițe. Au fost chemați toți responsabilii, iar o măsură ar putea fi luată în cel mai scurt timp posibil.
Aplicația de monitorizare a traficului în Punctele de Trecere ale Frontierei, cea care indică timpul mediu de așteptare pentru a ajunge la control, arată că se stă doar 10 minute. Imaginile arată faptul că în această seară, la frontiera Nădlac, pe sensul de intrat în țară, traficul este crescut. Nu știm dacă acest lucru are legătură cu COVID 19, dacă românii fug din calea lui și din această cauză se reîntorc în România.
Revoltă la centrul de carantină din judeţul Arad! Mascaţii şi jandarmii, chemaţi să intervină
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a înăsprit măsurile pentru a proteja populația de COVID 19, virusul care este din ce în ce mai răspândit în Italia, și, izolat, este semnalat chiar și în unele orașe din România.
Astfel, s-a luat măsura ca toți cetățenii care vin în România din zona roșie a Italiei, zona în care sunt cei mai mulți oameni infectați cu coronavirus, urmează să intre direct în carantină, în zonele destinate pentru carantină. „Dacă vor prezenta simptome de coronavirus, vor fi internați la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș”din Timișoara”, spune Lucian Cozma, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Arad.
În ceea ce îi privește pe cetățenii care vin în România din zona galbenă a Italiei, aceștia vor intra timp de 14 zile în autoizolare, ne spune Lucian Cozma.
”În ultimele 24 de ore prin punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat formalitățile de frontieră aproximativ 11.000 de persoane pe sensul de intrare în țară. Anul trecut în aceeași perioadă am avut 14.000 de persoane. Menționăm faptul că în acest moment formalitățile de frontieră se efectuează pe 5 artere la intrarea în țară, iar timpul de așteptare de aproximativ 40-50 de minute. Valorile de trafic mai ridicate înregistrate în acest moment se datorează măsurilor suplimentare dispuse în punctele de frontieră în contextul Noului Corona Virus, respectiv verificările efectuate de către polițiștii de frontieră, completarea formularului pus la dispoziție de colegii de la Direcția de Sănătate Publică, precum și măsurile dispuse de către aceștia.” a mai explicat Buda.
Toți cetățenii care vin în România din zona roșie a Italiei, zona în care sunt cei mai mulți oameni infectați cu coronavirus, urmează să intre direct în carantină, în zonele destinate pentru carantină. Mulţi susţin că vin dina lte zone pentru a evita cele 14 zile de izolare.