Coronavirus: Irlanda interzice vizitele la domiciliu

Cetăţenii irlandezi nu vor mai avea dreptul să se viziteze unii pe ceilalţi, iar regiunile de la frontiera cu Irlanda de Nord vor fi supuse unor noi restricţii severe pentru a lupta împotriva răspândiri pandemiei de coronavirus, a afirmat miercuri premierul Micheal Martin, notează AFP, citat de Agerpres.
Economica.net - joi, 15 oct. 2020, 05:37
Coronavirus: Irlanda interzice vizitele la domiciliu

Adresându-se jurnaliştilor la Dublin, Micheal Martin a anunţat interdicţia în vigoare de joi la miezul nopţii de a merge în vizite la domiciliu, în interior ca şi în exterior, pe întreg teritoriul irlandez, unde 1.835 de persoane au murit din cauza COVID-19 de la începutul pandemiei.

„Traversăm vremuri foarte dificile, iar lucrurile efectiv se pot înrăutăţi înainte de a se ameliora”, a avertizat el.

Pe de altă parte, magazinele neesenţiale, precum şi centrele de distracţii, piscinele şi sălile de sport vor fi închise în comitatele de frontieră Donegal, Monaghan şi Cavan, unde trăiesc circa 300.000 de persoane.

Populaţia, cu excepţia „muncitorilor esenţiali”, trebuie „să lucreze de acasă”, a adăugat prim-ministrul.

Mai devreme, Irlanda de Nord anunţase pentru o lună măsurile cele mai restrictive din Regatul Unit în faţa unei „creşteri foarte îngrijorătoare a numărului de cazuri şi de spitalizări”, potrivit declaraţiei premierului Arlene Foster.

Barurile şi restaurantele vor trebui să închidă cu începere de vineri, vacanţele şcolare vor fi extinse la două săptămâni, magazinele nu vor mai putea vinde alcool după orele 20.00, iar adunările cu mai mult de 15 persoane, cu excepţia evenimentelor sportive autorizate, vor fi interzise.

Miercuri, au fost înregistrate 1.095 de noi cazuri de contaminare în 24 de ore, un record.

Te-ar mai putea interesa și
Marea Britanie va încheia un acord cu Uniunea Europeană în următoarele zile – Downing Street
Marea Britanie va încheia un acord cu Uniunea Europeană în următoarele zile – Downing Street
Premierul britanic Keir Starmer se pregăteşte să încheie în următoarele zile un nou "acord" multisectorial cu UE menit să strângă legăturile cu europenii la cinci ani după Brexit, a......
Incendiu la metroul din Bucureşti
Incendiu la metroul din Bucureşti
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a informat că, duminică dimineaţa, conductorul unei garnituri de metrou a ...
Până sâmbătă la ora 21:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 700.000 de alegători
Până sâmbătă la ora 21:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 700.000 de alegători
Peste 700.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 21:00 (ora României), pentru a ...
Anamaria Reghecampf a înfiinţat o nouă firmă – Prodan Management
Anamaria Reghecampf a înfiinţat o nouă firmă – Prodan Management
Anamaria Ionela Reghecampf a deschis recent firma Prodan Management, arată datele de la ONRC, obţinute de Economica.net ...