Teama de coronavirus i-a cuprins şi pe producătorii de jucării

Din cauza epidemiei de coronavirus nu va exista un pavilion chinez la ediţia din acest an a Salonului jucăriilor de la New York, iar problemele cu care se confruntă cea de a doua economie mondială se resimt şi asupra vânzărilor de jucării, transmite AFP.
Economica.net - mar, 25 feb. 2020, 06:55
Teama de coronavirus i-a cuprins şi pe producătorii de jucării

Producţia Chinei, de departe cel mai mare producător mondial de jucării, a încetinit brusc pe măsură ce activitatea a fost paralizată de epidemia de coronvirus care a provocat decesul a aproximativ 2.600 de persoane şi s-a răspândit în mai multe ţări, dând naştere la temeri referitoare la o pandemie.

În condiţiile în care 25.000 de reprezentanţi ai industriei jucăriilor se vor reuni săptămâna aceasta la New York pentru cel mai mare salon organizat în cele două Americi, participanţii se vor confrunta cu un subiect mai puţin vesel: o gravă criză de sănătate şi efectele sale asupra celui mai mare producător mondial de bunuri de consum.

Din fericire pentru sectorul jucăriilor, coronavirusul a lovit după sezonul crucial al sărbătorilor de sfârşit de an. Însă măsura în care China produce aproximativ 85% din jucăriile vândute în SUA, anumite produse ar putea fi victima unei epuizării stocurilor în vara acestui an.

Epidemia de coronavirus „va avea un efect major la nivel mondial”, a declarat Isaac Larian, director general la MGA Entertainment, adăugând că în prezent firma a recurs la rezervele sale pentru a putea să îşi aprovizioneze clienţii cu păpuşi „LOL Surprise”, unul din cele mai bine vândute produse ale companiei.

Uzinele care lucrează pentru MGA în China funcţionează în prezent doar la 20% din capacitate deoarece numeroşi muncitori nu au revenit încă la muncă iar activitatea este încetinită şi de lipsa de anumite materii prime sau de probleme de logistică, a dezvăluit Larian. Impactul coronavirusului asupra lanţurilor de aprovizionare din industria jucăriilor „este cel mai grav lucru pe care l-am cunoscut în 41 de ani în industria jucăriilor”, afirmă Larian.

„Acesta va fi probabil principalul subiect de conversaţie deoarece există atât de multe incertitudini”, estimează Aaron Muderick, fondatorul companiei Crazy Aaron’s Puttyworld, care produce o gamă largă de plastelină colorată. Muderick este unul din puţinii producători de jucării care îşi realizează în întregime produsele în SUA, dar chiar şi aşa este îngrijorat cu privire la repercusiunile globale ale epidemiei. „Dacă rafturile magazinelor sunt goale, acest lucru nu este bun pentru nimeni”, a spus Muderick.

În mod normal, companiile chineze au o prezenţă numeroasă la târgul de jucării de la New York, cel mai mare eveniment de pe continentul american pentru industria de jucării, zeci de standuri la centrul de expoziţii Jacob Javits fiind ocupate de producători chinezi. Însă la ediţia din acest an, organizatorul târgului, Toy Association, a decis în urmă cu câteva săptămâni să anuleze pavilionul chinez, ceea ce înseamnă pierderea a 47 de expozanţi şi a aproximativ 550 de participanţi, explică preşedintele Toy Association, Steve Pasierb.

Mai multe companii membre ale Toy Association care produc jucării în India, Malaezia sau alte pieţe din regiune s-au plâns deja de lipsa de piese sau de materii prime provenite din China. De asemenea, o altă îngrijorare a producătorilor de jucării este că vor trebui să concureze cu alţi producători pentru un loc pe navele de transport care vor deveni aglomerat după ce situaţia se va normaliza, subliniază Steve Pasierb. „Nu suntem într-o criză completă pentru sectorul jucăriilor. Dar dacă vom mai aborda acest subiect în aprilie, atunci va deveni o problemă reală”, a mai spus Steve Pasierb.

 

Te-ar mai putea interesa și
Noul model electric Skoda Elroq, preț apropiat de cel al vehiculelor similare cu motor cu ardere internă
Noul model electric Skoda Elroq, preț apropiat de cel al vehiculelor similare cu motor cu ardere internă
Cehii de la Skoda, marcă a grupului Volkswagen, au dat toate detaliile noului lor model electric compact. Skoda Elroq are o gamă de prețuri care pornește de la 33.000 de euro....
Șantierul Naval Damen Galați a început unui portavion de drone, destinat Marinei Portugheze
Șantierul Naval Damen Galați a început unui portavion de drone, destinat Marinei Portugheze
Grupul Damen Shipyards a organizat pe 3 octombrie 2024 o ceremonie comună de începere oficială a debitării și punere ...
Ciolacu: Negocierile cu Comisia Europeană privind planul pe șapte ani de reducere a deficitului pornesc de la un deficit asumat de 6,9%
Ciolacu: Negocierile cu Comisia Europeană privind planul pe șapte ani de reducere a deficitului pornesc de la un deficit ...
Negocierile cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru planul pe șapte ani de reducere a deficitului bugetar pornesc de ...
Mircea Fechet: Am semnat contractele de administrare pentru parcurile naţionale şi naturale din România, valabile pentru următorii 10 ani
Mircea Fechet: Am semnat contractele de administrare pentru parcurile naţionale şi naturale din România, valabile pentru ...
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a semnat joi contractele de administrare pentru parcurile naţionale ...