Coronavirus: Ministrul de finanţe al landului german Hessa s-a sinucis

Economica.net
29 03. 2020
thomas_schaefer_90657400
Corpul lui Schaefer (54 de ani), care a fost membru al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), a fost găsit sâmbătă dimineaţă în apropierea unei căi ferate la sud-vest de oraşul Frankfurt.

Parchetul din Wiesbaden a indicat că în acest caz privilegiază ipoteza unui suicid.

Scena politică germană a fost zguduită de ştirea morţii lui Schaefer, care era considerat a avea cele mai mari şanse de a-i succede lui Volker Bouffier.

”El era profund îngrijorat, mai presus de orice de capacitatea de a satisface aşteptările imense ale publicului, în special în termeni de ajutor financiar”, a declarat Bouffier, vizibil întristat de vestea morţii lui Thomas Schaefer.

”Trebuie să presupun că aceste îngrijorări l-au copleşit. El nu a găsit, evident, o cale de ieşire. Şi-a pierdut speranţele şi ne-a părăsit. Suntem şocaţi şi consternaţi”, a spus liderul executivului din landul Hessa.

Thomas Schaefer era căsătorit şi avea doi copii.