Cum începem săptămâna – câţi morţi şi câte cazuri de Coronavirus are România – Situaţia de luni, 25.05.2020
213 de noi cazuri de îmbolnăvire.
18.283 – total cazuri.
La ATI sunt internați 177de pacienți.
1.197 de morţi.
11.630 persoane au fost declarate vindecate şi externate.
Au fost prelucrate 377191 de teste.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6001 de persoane. Alte 67.595 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Primul mort în România a fost raportat oficial pe data de 22 martie 2020, la 26 de zile după primul caz semnalat oficial în ţara noastră (26 februarie 2020).
Pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI Craiova avea afecțiuni preexistente foarte grave, patologie neoplazică în stadiu terminal (cancer), conform Grupului de Comunicare Strategică.
Premierul Ludovic Orban susţine că obiectivul autorităţilor este creşterea capacităţii de testare a populaţiei în vederea confirmării sau infirmării prezenţei COVID-19, media testelor efectuate în ultima săptămână fiind de 9.021 teste/zi.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 6.973 de persoane. Alte 60.423 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Iată cum arăta raportarea de la ora 13 din ziua de vineri, 15 mai când a fost prima zi de relaxare:
190 de noi cazuri de îmbolnăvire.
16.437 – total cazuri.
La ATI sunt internați 219 de pacienți.
1.056 de morţi.
9.370 persoane au fost declarate vindecate şi externate.
Au fost prelucrate 294.601 de teste.
Deces 1.197
Bărbat, 56 ani, judeţ Iaşi. Dată confirmare: 22.05.2020. Dată deces: 25.05.2020. Comorbidităţi: BPOC, cardiomiopatie dilatativă, hipertensiune pulmonară secundară moderată, insuficienţă mitrală, bloc atrioventricular grad I, insuficienţă cardiac clasa III NYHA, hematom subdural acut emisferic stâng, fractură cominutivă parietală stânga cu iradiere temporală stânga.
Deces 1.196
Femeie, 55 ani, judeţ Mureş. Dată confirmare: 14.05.2020. Dată deces: 24.05.2020. Comorbidităţi: HTA, cardiopatie ischemică cronică, obezitate.
Deces 1.195
Femeie, 68 ani, judeţ Suceava. Dată confirmare: 6.04.2020. Dată deces: 7.04.2020. Comorbidităţi: cardiopatie cifoscoliotică, fibrilaţie atrială, insuficienţă cardiacă. „Deces omis la raportare de către Spitalul Rădăuţi. DSP Suceava a solicitat notă explicativă”, afirmă GCS.
Deces 1.194
Femeie, 84 ani, judeţ Maramureş. Dată confirmare: 13.05.2020. Dată deces: 25.05.2020. Comorbidităţi: insuficienţă cardiorespiratorie acută, HTA stadiul II, cardiomiopatie dilatativă, Boala Alzheimer, pleurezie bazală stânga.
Deces 1193
Bărbat, 89 ani, judeţ Suceava. Dată confirmare: 23.05.2020. Dată deces: 24.05.2020. Comorbidităţi: HTA, fibrilaţie atrială, insuficienţă cardiacă, BPOC, ateroscleroză avansată.
Deces 1192
Bărbat, 96 ani, judeţ Suceava. Dată confirmare: 02.05.2020. Dată deces: 24.05.2020. Comorbidităţi: adenocarcinom de prostată, fibrilaţie atrială;
Deces 1191
Bărbat, 94 ani, judeţ Cluj. Dată confirmare: 10.05.2020. Dată deces: 24.05.2020. Comorbidităţi: pneumonie bilaterală, formă medie, demenţă senilă, AVC ischemic silvian, hemoragie digestivă superioară cu hematemeză;
Deces 1190
Bărbat, 68 ani, judeţ Suceava. Dată confirmare: 15.05.2020. Dată deces: 24.05.2020. Comorbidităţi: boală renală cronică stadiul V, dializă;
Deces 1189
Femeie, 36 ani, judeţ Constanţa. Dată confirmare: 29.03.2020. Dată deces: 25.05.2020. Comorbidităţi: HTA;
Deces 1188
Femeie, 85 ani, județ Maramureș.
Data confirmare: 24.05.2020.
Data deces: 24.05.2020.
Comorbidități: Cardiopatie ischemica cronica, HTA primara, AVC sechelar,
Pleurezie dreapta, Insuficienta cardiac cronica std. III, Sindrom Hipoanabolic, Fibrilatie atriala cronica permanenta, Policitemie Vera.
Deces 1187
Bărbat, 46 ani, judet Bacau
Dată confirmare: 15.05.2020.
Dată deces: 24.05.2020.
Comorbidități: Ciroza hepatica toxica decompensate, insuficienta hepatica
cronica, HTA, Diabet zaharat tip II, ascita, hipersplenism hematologic
trombocitopenic.
Deces 1186
Femeie, 75 ani, județ Iași.
Dată confirmare: 23.05.2020.
Dată deces: 24.05.2020.
Comorbidități: obezitate grad II, neoplasm de vezica, hemiplegie dreapta.
Deces 1185
Femeie, 56 ani, județ Vrancea.
Dată confirmare: 12.05.2020.
Dată deces: 24.05.2020.
Comorbidități: HTA, boala renala cronica – dializată.
Deces 1184
Bărbat, 70 ani, județ Vrancea.
Data confirmare: 16.05.2020.
Data deces: 24.05.2020.
Comorbiditati: HTA, diabet zaharat tip II, BPOC.
Deces 1183
Bărbat, 60 ani, judeţ Vrancea. Dată confirmare: 07.05.2020. Dată deces: 22.05.2020. Comorbidităţi: diabet zaharat tip II, HTA.
Deces 1182
Femeie, 80 ani, judeţ Braşov. Dată confirmare: 02.05.2020. Dată deces: 23.05.2020. Comorbidităţi: HTA, boală cardiacă ischemică, AVC ischemic, insuficienţă renală cronică.
Deces 1181
Femeie, 85 ani, judeţ Suceava. Dată confirmare: 05.05.2020. Dată deces: 23.05.2020. Comorbidităţi: HTA, bronşită cronică, hemoragie digestivă superioară.
Deces 1180
Femeie, 50 ani, judeţ Sălaj. Dată confirmare: 20.05.2020. Dată deces: 23.05.2020. Comorbidităţi: BPOC, insuficienţă ventriculară stânga, cardiopatie ischemică, status post-angioplastie cu stent, insuficienţă aortică, dislipidemie, HTA, obezitate.