Coronavirus: Nou record de contagieri în Ungaria, care prelungeşte închiderea frontierelor
Numărul total al contagierilor a urcat la 71.400 iar cel al deceselor de COVID-19 la 1.699, au informat vineri autorităţile sanitare de la Budapesta.
Numărul cazurilor active este de 51.761 de persoane, dintre care 3.753 sunt spitalizate, iar 267 se află la terapie intensivă, conectate la ventilatoare.
Decretul de închidere a frontierelor a fost publicat joi seară în Monitorul Oficial şi semnat de premierul ultranaţionalist Viktor Orban.
Ungaria, cu o populaţie de 9,7 milioane de locuitori, a fost prima ţară din Uniunea Europeană care a decretat închiderea frontierelor sale de la 1 septembrie, justificând această decizie printr-o escaladare a numărului de cazuri pe întregul continent.
Premierul Orban a explicat vineri, în obişnuitul său interviu acordat postului public Kossuth, că speră ca primele vaccinuri anti COVID-19 să poată ajunge în ţară încă din decembrie şi că vaccinarea va începe cu persoanele de risc, bolnavii cronici şi vârstnicii.
Potrivit lui, vaccinarea în masă ar putea avea loc în primele luni ale anului 2021 şi ulterior, în aprilie, „vom putea declara victorie asupra pandemiei”, a spus Orban.
Începând de luni vor fi aplicate măsuri mai severe în utilizarea măştilor, care până acum erau obligatorii în mijloacele de transport, în instituţii, precum şi în baruri şi restaurante atunci când clienţii nu consumă.
„De luni va începe o nouă lume”, a spus Orban care a promis luarea unor măsuri severe, dacă nu sunt respectate regulile, precum închiderea centrelor comerciale şi a restaurantelor, printre altele.