Coronavirus: Numărul cazurilor de COVID-19 în Germania a atins un milion

Germania, lovită de al doilea val al epidemiei de COVID-19, a atins vineri pragul de 1 milion de persoane testate pozitiv la noul coronavirus, într-o Europă ce relaxează cu prudenţă restricţiile, notează vineri AFP.
Economica.net - vin, 27 nov. 2020, 08:47
Coronavirus: Numărul cazurilor de COVID-19 în Germania a atins un milion

Germania a fost considerată mult timp unul dintre exemplele din Europa pentru modul de gestionare a epidemiei.

Însă al doilea val al epidemiei ar putea deturna acest final de an, vineri dimineaţă fiind înregistrate în total 1.006.394 de cazuri (cu 22.806 noi cazuri în ultimele 24 de ore) şi 15.586 decese (dintre care 426 în ultima zi), ceea ce va face ca ţara să prelungească până la începutul lui ianuarie restricţiile, printre care închiderea barurilor şi a restaurantelor şi limitarea numărului de participanţi la reuniunile private.

”Trebuie să facem eforturi în continuare, numărul de noi cazuri zilnice încă se situează la un nivel extrem de ridicat”, a declarat miercuri seară cancelarul german Angela Merkel, după peste şapte ore de discuţii cu liderii celor 16 landuri ale ţării.

Este de aşteptat ca Berlinul să-i solicite Uniunii Europene interzicerea până la 10 ianuarie a sejururilor în staţiunile pentru sporturi de iarnă, locuri propice propagării noului coronavirus.

La nivel mondial, de la începutul pandemiei au fost consemnate oficial peste 60 milioane de cazuri de COVID-19 şi aproximativ 1,4 milioane de persoane au decedat din cauza acestei boli.

În Franţa, situaţia pare să se amelioreze uşor. Dacă tendinţa se confirmă, carantina se va încheia la 15 decembrie şi ar putea fi înlocuită de o interdicţie pe timpul nopţii, cu excepţii pentru 24 şi 31 decembrie.

Micile afaceri se vor putea redeschide de sâmbătă, iar deplasările vor fi permise pe o rază de 20 km şi pentru o durată maximă de trei ore. În schimb, barurile, restaurantele şi sălile de sport vor rămâne închise, cel puţin până la 20 ianuarie.

La rândul lor, SUA au sărbătorit joi Ziua Recunoştinţei într-o atmosferă marcată de contraste, înainte cu o zi de Black Friday. celebra paradă a baloanelor gigant, ce reuneşte de obicei milioane de persoane pe străzile din New York, s-a desfăşurat fără public. Parada a fost difuzată online, o mare parte a animaţiei fiind filmată în avans.

Preşedintele ales Joe Biden a lansat către conaţionali un apel la ”sacrificiu”, cerându-le să evite deplasările. În schimb, preşedintele în exerciţiu Donald Trump i-a încurajat miercuri pe ”toţi americanii să se reunească, acasă sau în lăcaşurile de cult”.

În acest context, aproape şapte milioane de persoane au călătorit cu avionul în SUA în ultimele şapte zile, potrivit datelor TSA, agenţia federală americană însărcinată cu securitatea în aeroporturi, în creştere cu 22% faţă de săptămâna precedentă. Potrivit celei mai recente estimări a Centrului pentru prevenirea şi controlul bolilor din SUA (USCDC), numărul deceselor cauzate de COVID-19 ar putea atinge 321.000 până la 19 decembrie.

Rusia a înregistrat joi un nou record al numărului de contaminări şi decese cotidiene cauzate de COVID-19, iar în aceeaşi zi Coreea de Sud a consemnat numărul cel mai ridicat de noi cazuri zilnice începând din martie.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...